Lucian Bute este în plină recuperare după operaţia suportată pe 9 mai, la braţul stâng, însă a anunţat deja data meciului cu Jean Pascal, care ar fi trebuit să aibă loc iniţial la 25 mai, dar, din motive evidente, nu s-a mai putut disputa. Bute a anunţat, miercuri, că va boxa cu Pascal pe 18 ianuarie 2014, care, dacă nu va fi disponibil pentru această dată, va fi înlocuit de Adonis Stevenson, pentru titlul mondial la categoria semigrea, versiunea WBC.
Meciul va a fi transmis în direct de televiziunea HBO.
„Sunt pregătit să îl înfrunt pe Jean Pascal, dar în situaţia în care va declina, îmi voi concentra pregătirea pentru o întâlnire cu Adonis Stevenson. Sunt într-o formă excelentă, iar recuperarea pentru mâna la care am suferit operaţia, decurge foarte bine. Am început să lovesc sacul de pe 8 august, iar mâna reacţionează foarte bine. Nu am dureri şi sunt încrezător că totul va fi bine până la ora meciului!”, a declarat Lucian Bute.
Bute (31-1, 24 KO) a pierdut în mai 2012 centura IBF la supermijlocie şi a mai luptat într-un singur meci, cu rusul Denis Gracev în noiembrie.