Lucian Bute se bate luna viitoare pentru titlul mondial. Au fost stabilite data şi locul marelui meci

Lucian Bute va lupta pe 28 noiembrie, la Videoton Centre, din Quebec, cu James DeGale, deţinătorul centurii IBF la supermijlocie, a declarat impresarul boxerului britanic, Eddie Hearn.
Daniel Spătaru
02 oct. 2015, 07:38
Lucian Bute se bate luna viitoare pentru titlul mondial. Au fost stabilite data şi locul marelui meci

Lucian Bute este pregătit să urce din nou în ring, de această dată împotriva deţinătorul centurii IBF la categoria supermijlocie, James DeGale. Impresarul britanicului a precizat că negocierile pentru această luptă sunt aproape finalizate, anunţul oficial urmând a fi făcut în următoarele zile.

La rândul său, Howard Grant, antrenorul lui Bute, a afirmat că românul se află deja în Florida, pentru a pregăti următorul meci.

Citeşte şi Lucian Bute, DESFIINŢAT înaintea meciului pentru titlul mondial IBF

În vârstă de 29 de ani, campionul olimpic de la Beijing, James DeGale (21 de victorii, o înfrângere, 14 KO), a intrat în posesia centurii IBF, în luna mai, la Boston, după ce l-a învins pe americanul Andre Direll. Centura a fost deţinută de Carl Froch, fiind pusă în joc după retragerea britanicului. Singura înfrângere a lui DeGale a fost în 2011, în meciul cu George Groves.

Lucian Bute a deţinut şi el centura IBF, pe care a pierdut-o în favoarea lui Carl Froch, în mai 2012. Bute, 35 de ani, 32 de victorii şi două înfrângeri, a boxat ultima dată în august, când l-a învins, la Montreal, pe italianul Andrea Di Luisa.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Călin Georgescu va fi condamnat? Candidatura poate fi anulată: Sigur că nu va mai putea candida!
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
O mare greșeală în bucătărie. De ce devine pieptul de pui un eșec
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Călin Georgescu nu are voie să-şi facă alte conturi pe reţelele sociale! Ce alte interdicții a mai primit politicianul după controlul judiciar
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sobele și șemineele, interzise în România. Ordin UE pentru toate țările. Lege din 2027
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Ministrul italian al apărării critică lipsa de consultare privind trimiterea de trupe în Ucraina
MediaFlux
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană