Lucian Onea, audiat la Curtea Supremă

Fostul șef al DNA Ploiești Lucian Onea s-a prezentat luni dimineață la sediul ÎCCJ pentru a fi audiat în dosarul în care el și Mircea Negulescu sunt acuzați de represiune nedreaptă și măsluire de probe. La sosire, Onea a spus: „Va veni și momentul în care voi face declarații. Știu că a încetat măsura preventivă”.
Filip Stan
09 sept. 2019, 06:35
Lucian Onea, audiat la Curtea Supremă

La sediul ÎCCJ este așteptat să vină și Mircea Negulescu. Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost trimişi în judecată de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) pentru săvârşirea mai multor infracţiuni printre care represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Lucian Onea este acuzat de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, instigare în formă continuată la comiterea, fără vinovăţie, sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În acelaşi dosar, Mircea Negulescu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, complicitate la represiune nedreaptă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăţie sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Procurorii de la SIIJ susţin că Lucian Onea şi Mircea Negulescu, în instrumentarea a două dosare penale, în cursul lunii mai 2015, l-au determinat pe un martor denunţător (fostul deputat Vlad Cosma – n.r.) să plăsmuiască un denunţ în numele unei persoane imaginare, să întocmească în fals, în format electronic, tabele care conţin numele unor persoane – locuitori ai Republicii Moldova, care ar fi avut cetăţenie română în anul 2014, cu scopul de a dovedi infracţiunea de coruperea alegătorilor pretins săvârşită de persoana împotriva căreia s-a formulat denunţul.

De asemenea, Lucian Onea, cu ajutorul lui Mircea Negulescu, este acuzat că a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor faţă de o persoană despre care ştia că nu este vinovată.

Totodată, în cursul lunii mai 2015, în soluţionarea celor două dosare penale, Onea este acuzat că a ticluit probe nereale prin exercitarea de constrângeri asupra martorului denunţător.

„În rechizitoriu, se mai reţine că inculpatul Onea Lucian Gabriel, în calitate de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, în mod repetat, împreună cu inculpatul Negulescu Mircea, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în perioada aprilie – mai 2015, l-au determinat pe martorul denunţător să contrafacă, prin exercitarea de constrângeri, a unui denunţ şi a unor tabele în format electronic conţinând nume de persoane din Republica Moldova care ar aparţine unor cetăţeni români imaginari”, se mai arată în comunicat.

Dosarul se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Secretul gospodinelor din Moldova pentru ouă de Paște frumos colorate. Ai nevoie doar de aceste plante banale
Capital.ro
Adeverință pentru români din 17 aprilie. Se prezintă neapărat la bancă. Nu mai încasează niciun ban dacă nu o obțin
Playtech.ro
Lidl, noul Mega Image? Retailerul nemţesc ajunge mai aproape de români, unde vor fi amplasate noile magazine
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Gogoșile de post, un deliciu. Secretele care le dau viață
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Tudor Duma, dealerul lui Vlad Pascu, a fost reținut după moartea prietenului său Rareș. Ce acuzații îi sunt aduse
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cauza morții unuia dintre medicii rezidenți decedați din Iași. Ce s-a descoperit la autopsia lui Emanuel Mirel Luca
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI Gigi Becali și-a lăsat barbă și acum călugării îl urmează peste tot! Recent i-a dus pe toți la stână în Rolls-Royce: Hai la oi VIDEO și FOTO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți