Lucian Romaşcanu (PSD): Miercuri se vor cunoaşte şi numele candidaţilor la sectoarele Capitalei. Firea este un jucător de echipă, Burduja rămâne în Guvern, iar Cîrstoiu va ajunge până la sfârşitul săptămânii la 70% notorietate

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că miercuri se vor cunoaşte şi numele candidaţilor la sectoarele Capitalei, însă în evenimentul care va avea loc va fi prezentat doar candidatul la Capitală, medicul Cătălin Cîrstoiu.
Filip Stan
19 mart. 2024, 20:15
Lucian Romaşcanu (PSD): Miercuri se vor cunoaşte şi numele candidaţilor la sectoarele Capitalei. Firea este un jucător de echipă, Burduja rămâne în Guvern, iar Cîrstoiu va ajunge până la sfârşitul săptămânii la 70% notorietate

Lucian Romaşcanu a mai afirmat că Sebastian Burduja vrea să continue în zona executivă şi nu va candida la Sectorul 1, iar medicul Cîrstoiu va ajunge până la sfârşitul săptămânii la 70% notorietate, însă vor trebui să muncească foarte mult să iasă cu un program pe Bucureşti cu o echipă care să ducă la favorabilitate şi intenţie de vot.

”Ne-am uitat cine ar putea câştiga şi decizia cel puţin în acest moment este ca la Sectorul 1 să fie candidat al PNL, susţinut de alianţă, şi la sectoarele 2 şi 5 candidaţi propuşi de PSD”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, în emisiunea România Politică de la Prima News. 

Lucian Romaşcanu a precizat că deocamdată sunt discuţii şi probabil vom ştii şi numele candidaţilor la sectoare.

Despre o candidatură a lui Sebastian Burduja  la Sectorul 1, Romaşcanu a arătat că acesta are şansă să candideze pentru că a fost măsurat şi avea scoruri bune însă a înţeles că doreşte să continue în zona executivă.

”La Sectorul 2 sunt mai multe nume în discuţie, Popescu, că tot se poartă Popescu, dar nu Piedone de data aceasta ( Dan Cristian Popescu, nr) Rareş Hopincă. Nu s-a luat o decizie finală, se mai studiază cifrele, mâine vom avea un răspuns”, a arătat el.

PNL și PSD merg pe mâna lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei. Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, propuşi coordonatori politici ai campaniei. Cine este în cărți pentru primăriile de sector
Purtătorul de cuvânt al PSD a menţionat că din punctul său de vedere, doctorul Cîrstoiu şi echipa de candidaţi a PSD şi PNL vor câştiga.

”Până sâmbătă va depăşi 70%, acum e pe buzele tuturor, în online, în presă, notorietatea nu este o problemă, noi va trebui să muncim foarte mult şi să ieşim cu un program pe Bucureşti cu o echipă care să ducă la favorabilitate şi intenţie de vot la nivelul câştigării Capitalei”, a declarat Lucian Romaşcanu.

Romaşcanu: Gabi Firea, dincolo de orgoliul personal, este un jucător de echipă, a înţeles că toate sondajele şi măsurătorile arătau că nu putem coagula electoratul PNL / Sunt absolut convins că nu va pleca din PSD

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat marţi despre renunţarea din partea PSD la candidatura Gabrielei Firea, că aceasta, dincolo de orgoliul personal de fost primar, care avea un program pentru Capitală, este un jucător de echipă, şi a înţeles că toate sondajele şi măsurătorile arătau că nu pot coagula electoratul PNL. El s-a declarat convins că aceasta nu va pleca din partid, în urma deciziei ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidatul PSD – PNL la Primăria Generală.

”Gabi Firea, dincolo de orgoliul personal de fost primar, de om care avea un program pentru Capitală, este un jucător de echipă, a înţeles că suntem în situaţia în care toate sondajele şi măsurătorile arătau că nu putem coagula electoratul din partea celuilalt partid”, a spus Lucian Romaşcanu în emisiunea România Politică de la Prima News.

El a arătat că ”faptul că este preşedinte al organizaţiei de Bucureşti, o califică să fie coordonator de campanie, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru Sebastian Burduja, liderul PNL Bucureşti.

”Nu sunt şefi de campanie. Ei au lucrat la nişte programe pentru Bucureşti, este firesc să fie motoarele din spate”, a completat Romaşcanu.

”Sunt absolut convins că nu va pleca din PSD”, a dat asigurări Lucian Romaşcanu despre Gabriela Firea, arătând că este convins de faptul că aceasta mnu s-a simţit confortabil cu decizia luată în final de partid.

Burduja: Eu voi continua să lupt pentru un vis – Bucureştiul Viitorului, în România Viitorului, ţara în care vrem să rămânem. Aşa cum am făcut mereu, îmi pun la dispoziţie expertiza mea

Preşedintele PNL Bucureşti Sebastian Burduja a afirmat că va continua să se lupte pentru un vis „Bucureştiul Viitorului, în România Viitorului, ţara în care vrem să rămânem” şi îşi pune expertiza la dispoziţie, „în dezvoltare din anii de la Banca Mondială, Stanford şi Harvard, experienţa de ministru al digitalizării şi al energiei, puterea de muncă şi încrederea că vom face ceea ce trebuie, ceea ce românii aşteaptă de la noi”. Reacţia vine în contexutl în care PSD şi PNL au decis să îl aibă candidat comun pentru Primăria Capitalei pe medicul Cătălin Cârstoiu. În cazul în care cele două partide coaliţie ar fi mers separat la alegerile locale, atunci Gabriela Firea ar fi fost candidat PSD la şefia Primăriei generale, iar Sebastian Burduja ar fi fost candidatul PNL la şefia PMB. Totuşi, Firea şi Burduja au fost propuşi de coaliţie coordonatori politici ai campaniei PSD-PNL pe Capitală.

Burduja:  „România este la finalul tranziţiei şi în faţa unei noi etape. La fel şi Bucureştiul. Am depăşit deceniile în care eram singuri împotriva tuturor, iar astăzi trebuie să ne ridicăm mai sus decât am fost vreodată. Să fim schimbarea reală, pe care o aşteaptă o ţară întreagă. Schimbarea este o nouă politică: pentru cetăţeni, nu pentru politicieni. Prea mult timp, Bucureştiul a fost un teren de luptă între nume ale trecutului. De prea multe ori, schimbarea a fost doar de formă, iar românii au ales răul cel mai mic. Schimbarea pare acum posibilă. Trebuie să aibă la bază o viziune comună, proiecte asumate şi o majoritate implicată”, a scris Sebastian Burduja, marţi pe Facebook.

Paul Stănescu anunţa care va fi rolul Gabrielei Firea în alegeri: „Va candida la europarlamentare şi va coordona alături de Sebastian Burduja campania electorală pe Capitală”

El a adăugat că „deciziile din acest an — pentru stabilitate şi împotriva extremismului toxic — sunt importante. Însă vor produce rezultate doar dacă le ducem până la capăt şi dacă devin expresia unei resetări, în care o nouă generaţie de lideri îşi asumă să spună adevăruri nespuse, să facă reforme amânate şi să livreze rezultate pentru români. Există fonduri disponibile, nu doar pentru betoane, ci şi pentru viziune, inovare şi competitivitate”.

„Există idei excepţionale şi expertiză deja testată. E nevoie de o nouă generaţie de lideri — oameni bine pregătiţi, capabili să gândească şi să acţioneze. Oameni care cred în democraţie, îşi asumă identitatea noastră naţională, în context european, şi sunt capabili să ne unească. Eu voi continua să lupt pentru un vis: Bucureştiul Viitorului, în România Viitorului, ţara în care vrem să rămânem. Aşa cum am făcut mereu, îmi pun la dispoziţie expertiza mea în dezvoltare din anii de la Banca Mondială, Stanford şi Harvard, experienţa de ministru al Digitalizării şi al Energiei, puterea de muncă şi încrederea că vom face ceea ce trebuie, ceea ce românii aşteaptă de la noi. Şi garanţia că voi face echipă cu toţi cei care împărtăşesc acest vis”, a mai spus Burduja.

Liderul PNL Bucureşti l-a citat pe Ion I.C. Brătianu care spunea că „în chestiunile mari, în acelea de ordin moral, care stăpânesc viitorul unui neam, nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate, care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor”.

„Cuvintele marelui liberal Ion I.C. Brătianu spun totul: «În chestiunile mari, în acelea de ordin moral, care stăpânesc viitorul unui neam, nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate, care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor.» Planul pentru Bucureşti merge mai departe, în oglindă cu Planul pentru România. Înainte, împreună!”, a conchis Sebastian Burduja.

Liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă îl prezintă miercuri, la ora 12.00, pe candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cârstoiu, într-o conferinţă de presă care va avea loc la Palatul Parlamentului, la care vor participa şi preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, şi preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, coordonatorii campaniei pe Bucureşti.

Liderii organizaţiilor PSD şi PNL Bucureşti, Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, au fost propuşi de coaliţie coordonatori politici ai campaniei PSD-PNL pe Capitală.

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Târgul de Crăciun de poveste din România, care e deschis doar 2 zile. Se află într-un loc idilic, dar puțină lume știe de existența lui
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Playtech.ro
BREAKING NEWS: Klaus Iohannis a desemnat noul premier
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Chefi la cuțite, 22 decembrie 2024. Trei concurenți au fost eliminați. Cum au reacționat jurații: ”Se năruie echipa”
Spynews
Horoscop luni, 23 decembrie 2024: Taurii vor avea zile încărcate
Evz.ro
Secretul celor mai gustoase sarmale din Bucovina. Ingredientul care le dă gustul aparte
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a profețit sfârșitul. România se scufundă: Va fi un Uragan!
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Lukaşenko Își Depune Candidatura pentru Alegerile Prezidențiale din Belarus
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!