Lucruri neştiute despre Adrian Iovan într-un INTERVIU INCREDIBIL: Când eram mic voiam să fiu gunoier

Adrian Iovan a murit luni într-un tragic accident aviatic. El avea 38 de ani de zbor şi, chiar dacă ieşise la pensie, continua să piloteze pentru a face un ban în plus. Luni, Iovan s-a folosit de toată experienţa pentru a aduce la sol avionul în care se afla alături de alte 7 persoane. A reuşit să salveze 5 dintre ele, dar cu preţul propriei vieţi.
Roxana Gagiu
21 ian. 2014, 07:50
Lucruri neştiute despre Adrian Iovan într-un INTERVIU INCREDIBIL: Când eram mic voiam să fiu gunoier

Un avion cu personal medical la bord s-a prăbşit, luni după-amiază, la limita judeţului Cluj cu Alba, în apropierea localităţii Fântânele, într-o zonă greu accesibilă, potrivit România TV. În aeronava care a decolat de pe Aeroportul Băneasa spre Oradea se aflau mai multe cadre medicale. Avionul era pilotat de Adrian Iovan, fostul soţ al creatoarei de modă Romaniţa Iovan.

Adrian Iovan a avut o viaţă ca-n filme. Când era mic voia să se facă gunoier sau pompier. A pus piciorul pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii şi Australiei. Unde a ajuns cu Boeingul pilotat de el. S-a însurat cu o femeie celebră şi bogată. A apărat-o cu arma în mână, când s-a trezit, noaptea, cu un individ în dormitor. L-a împuşcat pe loc şi nu a regretat absolut deloc.

A fost primul beneficiar al legii care reglementa autoapărarea. Aviatorul avea 55 de ani. Zeci de mii de ore le-a trăit în văzduh, majoritatea la peste zece mii de metri altitudine.

A dat foc la şcoală ca să vină pompierii

„Când eram mic voiam să fiu gunoier. Mi se părea spectaculos să stai agăţat de maşină! Apoi, am vrut să fiu pompier, că tot agăţaţi erau… Într-a doua am dat foc la şcoală ca să vină pompierii! Aprinsesem o pânză în bibliotecă…, da’ până să vină pompierii m-a prins învăţătoarea, care m-a turnat lu’ tata. A venit în loc cureaua!”, a declarat Iovan în ultimul interviu.

A terminat Liceul de Aviaţie Aurel Vlaicu.

„Am fost ultima promoţie de cinci ani. Am dat examen la aeronave şi am intrat fără loc. Puteam să merg la «Metalurgie» sau la Institutul de Marină. Da’ nu mă vedeam în turnătorie şi nici pe punte cu undiţa-n mână! Am ajuns la Bobocu! Erau 1.300 de candidaţi pe 60 de locuri”, povestea Adrian Iovan pentru evz.ro.

ADRIAN IOVAN A MURIT luni după ce a fost inconştient timp de câteva ore, a declarat la România TV un localnic care a reuşit să ajungă până la locul în care un avion s-a prăbuşit.

Vezi: Imagini ŞOCANTE de la locul prăbuşirii avionului. GALERIE FOTO

Biografia de pilot adevarat a lui Adrian Iovan a început cu pilotoajul pe AN 2-uri. Sase ani la agricultura… În scoala a fost primul…, în ’79, un YAR 823. La viata sa a stat la mansa mai multor tipuri de aeronave: IL 18, AN 24, BN 2 si, cel mai important, a pilotat marile Boeing-uri 737. Pe ele, Adrian Iovan a zburat peste 13.000 de ore. Ieşit la pensie, Adrian Iovan îşi completa veniturile pilotând BN 2-uri, „Britten Norman 2” cu opt locuri.

Adrian Iovan era bunic la 55 de ani

Adrian Iovan avea 26 de ani când s-a însurat prima oara. „A fost o casnicie frumoasa, dar obisnuita. E normal sa fiu bunic. Fata mea are 28 de ani”. A doua nevasta i-a fost creatoarea de moda Romanita IOVAN, fosta marea iubire a lui IRINEL COLUMBEANU.

Adrian Iovan s-a casatorit cu Romanita Iovan (fosta Ciolcan) în iunie 2003. Cei doi au un baietel de 7 ani, Adrian Albert. Mariajul creatorei de moda Romanita Iovan cu pilotul de aviatie Adrian Iovan s-a încheiat prin procesul de divort care a avut loc la Judecatoria sectorului 1.

Cuplul Iovan a intrat în atentia presei în octombrie 2005, când Bogdan Iancu, un hot care a intrat prin efractie în locuinta acestora din Bulevardul Primaverii, a fost împuscat de Adrian Iovan.

Avionul a decolat de pe Aeroportul Băneasa din Bucureşti în jurul orei 13.30 şi se îndrepta spre Oradea. La bord erau patru medici şi un medic rezident care mergeau să recolteze organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală. Incidentul aviatic a fost anunţat la serviciul unic de urgenţă 112, la ora 16.16, de către o persoană care se afla în avion. Bărbatul a anunţat că avionul s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă şi că sunt persoane rănite.

Forţe impresionante s-au mobilizat imediat pentru găsirea victimelor. Salvatorii au fost nevoiţi să pornească pe jos în căutarea victimelor. Au scotocit fiecare metru de munte, conştienţi că starea răniţilor se agravează. Echipaje SMURD, ambulanţe, jandarmi şi salvamontişti din patru judeţe au plecat spre locul în care a căzut avionul.

ADRIAN IOVAN, cinci ore încarcerat

Salvatorii au ajuns la victime după mai bine de cinci ore. A fost prea târziu pentru pilotul Adrian Iovan. O echipă de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică se va deplasa la locul accidentului aviatic produs luni, la limita județelor Cluj și Alba, în vederea acordării de sprijin în cercetarea locului faptei. Echipa este formată din experți în accidente aviatice, fiind condusă de directorul I.N.C. – I.G.P.R.. Ofițerii specialiști vor efectua cercetarea la fața locului, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia.

Pilotul Adrian Iovan avea o experienţă de peste 16.000 de ore de zbor şi licenţele în termen de valabilitate, potrivit Ministerului Transporturilor. Iovan avea 55 de ani şi o carieră de aproape 40 de ani ca pilot la Tarom şi BlueAir. După pensionare, el le preda studenţilor din anii terminali ai Şcolii de Piloţi şi pilota avioane de mici dimensiuni.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Noua TAXĂ s-a votat. Decizie în România începând cu 1 ianuarie 2026. Se plătește pe persoană
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Amenda pentru proprietarii de apartamente. Lucruri complet interzise
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster