Lucruri neştiute despre scriitorii şi pictorii români. Vezi cu ce se DROGAU ZILNIC pentru INSPIRAŢIE

„Narcotice în cultura română”, lucrarea lui Andrei Oișteanu, pornește tocmai de la definirea cuvântului-cheie al acestei scrieri. Prin narcotice sunt denumite plante și substanțe care modifică starea psiho-mentală a unei persoane, iar sunt incluse substanţe extrem de diferite, de la ceai și cafea la opium, heroină, alcool, eter, bromură, camfor, cocaină şi chiar mescalină, potrivit Ziarul de Iaşi.

Artiștii le-au consumat pentru a se folosi de ele direct sau indirect în procesul de creație. Poeții și le-au administrat pentru sporirea creativității și hrănirea imaginației (Tristan Tzara și Ion Barbu). Alții au folosit încărcătura simbolică a numelor drogurilor pentru a-și potența mesajul poetic (Geo Bogza, Sașa Pană sau Victor Brauner).

O serie de scriitori au folosit narcoticele pentru a-și înăbuși durerile fizice (Eminescu sau Odobescu) sau pentru a evada spre noi paradisuri artificiale (Alexandru Macedonski). Ori le-au administrat propriilor personaje (cazul lui Mateiu Caragiale sau Mircea Cărtărescu). De remarcat că fiecare scriitor avea propriul său mod de a se raporta la viciul narcoticelor.

Citeşte şi Un kilogram de cannabis şi 1.000 comprimate ecstasy, descoperite în Capitală

Alte articole

CODUL RUTIER se schimbă de la o zi la alta. Inițiativă legislativă prin care urcatul la volan cu droguri în sânge reprezintă infracțiune: „Toleranță zero este mesajul meu”

ÎCCJ stabileşte că este necesar un prag pentru a putea condamna şoferii care conduc sub influenţa drogurilor. Decizia contrazice o constatare a CCR

Ion Barbu și cocaina săptămânală

„Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări și a interesului meu viu pentru experiențe spirituale, am luat la Berlin obiceiul anumitor stupefiante: eter și cocaină„, se destăinuie Barbu într-o scrisoare. Din aceeași epistolă aflăm despre periodicitatea practicării viciului: eterul meu cotidian și praful de cocaină săptămânal.

Ocazional Barbu își administra cocaină împreună cu prietenul său Tudor Vianu. Pe fondul consumului, depresia psihică prin care trece Ion Barbu se accentuează și la jumătatea lunii august 1924 poetul se internează pentru tratament psihiatric și dezintoxicare la spitalul de boli mintale amenajat în Mănăstirea Mărcuța. Barbu depășește perioada de sevraj se înzdrăvenește și părăsește spitalul în primăvara anului 1925.

Botta și viciul tabu

Morfinofilia poetului Emil Botta ține de mitologia istoriei literaturii române. Se știe și se vorbește despre năravul acestui aristocrat al teatrului și al poeziei dar nimeni nu scrie despre el. Câteva din stările depresive ale poetului sunt redate în jurnalul regizoarei de teatru Jeni Acterian: Botta a băut cam mult și l-a năpădit disperarea. A început să recite versuri. Întâi Eminescu, apoi, nu chiar din senin, disperarea i-a atins un fel de demență și a recitat clocotitor, nebun, cu gesturi grele tot ce i-a trecut prin minte. De la „Joc secund” până la „Duhovnicească” de Arghezi.

Citeşte şi Frumoasă, dar rea: Şefa unui cartel de droguri din Mexic, în ipostaze fierbinţi FOTO

Mort din cauza unei supradoze

În literatura română una dintre victimele morfinomaniei a fost Alexandru Odobescu. Odobescu a decis să se sinucidă în casa lui din București în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 1895 la vârsta de 61 de ani.