„S-au micşorat amenzile, dar vom aplica amenzile, pentru că (altfel) cum facem diferenţa între cei 98% dintre cetăţenii români care sunt corecţi, care respectă legea, care se comportă în conformitate cu regulile stabilite şi cei 2% care nu respectă legea? Normal că este o formă prin care-i determinăm pe cei care nu respectă regulile şi care-i pun în pericol pe ceilalţi îi determinăm şi prin această pârghie care este amenda. Există şi cealaltă pârghie penală, pentru că sunt anumite situaţii în care o faptă de zădărnicire a combaterii epidemiei poate constitui o faptă penală în conformitate cu Codul penal”, a declarat Ludovic Orban, la postul B1 Tv, conform stiripesurse.
Premierul a precizat că a cerut instituţiilor cu drept de control să fie „extrem de prezente în teren” şi să vegheze la respectarea măsurilor impuse prin starea de alertă.
„Am avut chiar astăzi o întâlnire cu toate instituţiile statului care sunt implicate în aplicarea reglementărilor şi în sancţionarea încălcării reglementărilor, am solicitat Inspecţiei de Stat pentru Controlul Traficului Rutier şi tuturor celorlalte entităţi, Inspecţia de Muncă, ANSVSA şi toate Direcţiile de Sănătate Publică să fie extrem de prezente în teren, să urmărească respectarea regulilor pe care le-am stabilit pentru toate domeniile de activitate”, a menţionat premierul, conform sursei citate.