Întrebat despre decizia CCR prin care Guvernul este nevoit să dubleze alocaţiile copiilor, Ludovic Orban a explicat că în prezent caută soluţii alături de Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor.
„Analizăm variantele pe care le avem la dispoziţie şi vom adopta o variantă care să ducă la creşterea alocaţiilor, nu la dublarea imediată.
Nu există resurse financiare necesare pentru a dubla acum alocaţiile. Obiectivul nostru este ca în maximum două săptămâni să adoptăm această soluţie”, a declarat premierul Ludovic Orban, la finalul ședinței Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal.
Marcel Ciolacu a anunţat că PSD nu va mai ţine cont de starea de alertă pentru depunerea unei moţiuni în cazul în care Guvernul Orban nu dublează alocaţiile.