Șantierele de construcții din România s-ar putea închide în două-trei luni din cauza creșterii prețurilor la materialele de construcții, a avertizat Ludovic Orban.
Șeful PNL a explicat că Guvernul trebuie să modifice sistemul de indexare a valorii contractelor, în concordanță cu situația reală din piață.
„Am atras atenţia, şi mă bucur că, în sfârşit, la nivelul coaliţiei, vocea mea a fost auzită şi s-a luat o decizie. Datorită creşterii preţurilor la materialele de construcţii, dacă nu se modifică prin ordonanţă de urgenţă sistemul de indexare a valorii contractelor, în două-trei luni toate şantierele vor fi închise. Asta este realitatea, eu vorbesc cu constructorii, am informaţii clare din piaţă. Nimeni n-o să-şi mai permită să lucreze în continuare în pierdere”, a declarat Orban.
El a menţionat că firmele de construcţii care lucrează în prezent s-au aprovizionat cu cele necesare înainte de momentul la care au început să apară creşterile de preţuri la materiale, acestea fiind cuprinse între 40% şi 110%.
„Constructorii care mai lucrează s-au aprovizionat înainte explozia preţurilor la materialele de construcţii. Cei care sunt obligaţi să se aprovizioneze acum cu toate materialele de construcţii, indiferent că e vorba de bitum, de fier, de beton, de agregate, lemn… Creşterile de preţuri sunt între 40% şi 110% şi au generat o situaţie în piaţă în care dacă nu se schimbă mecanismul de indexare a valorii contractului în funcţie de creşterea reală a preţului materialelor de construcţie, acest motor de creştere pe care noi l-am folosit din plin şi care a funcţionat pe perioada pandemiei se va gripa, dacă nu cumva se va bloca”, a arătat liderul PNL.