„Domnule Dragnea, vă somez public să cereți excluderea imediată a senatorului Nicolae Șerban din Partidul Social Democrat pentru afirmațiile revoltătoare și denigratoare la adresa memoriei luptei anticomuniste din România. Declarațiile senatorului PSD impietează eroismul martirilor români care au apărat cu prețul vieții lor și în suferințe inimaginabile libertatea românilor și a țării”, afirmă Orban într-o scrisoare deschisă către PSD, potrivit Agerpres.
El subliniază că în absența unei decizii ferme de excludere, PSD își asumă „jignirile senatorului Nicolae Șerban aduse eroilor români morți pentru libertate împotriva instaurării cu tancurile sovietice a regimului totalitar comunist bolșevic în țara noastră”.
„Nesancționarea unor astfel de afirmații confirmă încă o dată că Partidul Social Democrat este continuatorul și susținătorul practicilor comuniste totalitare împotriva oamenilor liberi din această țară”, precizează Orban.
Comisia juridică din Senat a acordat luni un raport de respingere propunerii legislative privind declararea Zilei de 26 Octombrie — Ziua Mișcării de Rezistență Armată Anticomunistă din 1944-1962 (Ziua Partizanilor Anticomuniști).
În acest context, subliniind că are în familie și foști legionari, și foști luptători în Bucegi, senatorul PSD Șerban Nicolae a afirmat că „rezistența anticomunistă începută în 1944 (…) este una care slăbea capacitatea de apărare a României”.
„Trupele de Securitate au provenit, în principal, din foștii jandarmi. Pe acest schelet s-a constituit partea de trupe de Securitate. Deci, erau români contra români. Eu nu cunosc lupte duse de aceste grupe de partizani din munți cu trupele sovietice aflate pe teritoriul României. N-a fost atacată nicio unitate, niciun corp, existau doar câteva incidente izolate cu ofițeri sovietici care au fost atacați. (…) Rezistența anticomunistă începută în 1944, când România era încă în război — de partea Aliaților după 23 august — este una care slăbea capacitatea de apărare a României. Era mai degrabă îndreptată împotriva intereselor României. Mai mult, dacă îmi spuneți că era un lucru bun că CIA organiza operațiuni de slăbire a capacității de apărare a României sub pretextul că o fac împotriva regimului comunist, este mai degrabă ticăloșie ce făceau. Era punerea în slujba unei puteri străine, valabilă oricând. După 1958, trupele sovietice au părăsit România. Mi-e foarte greu să disting (…). Am încercat să înțeleg toate aceste lucruri și sunt destul de echilibrat, nu sunt un fanatic al vreunei opțiuni. Dar mi se pare că ne arogăm merite care nu există. Sacrificiul unor oameni trebuie respectat, de acord. Motivația însă diferă de la caz la caz”, a afirmat luni Șerban Nicolae.