Ludovic Orban a criticat, duminică, la Cluj-Napoca, în discursul susţinut la regionala nord-vest a PNL, faptul că nunta Liei Olguţa Vasilescu şi lui Claudiu Manda a avut loc în timpul postului.
„Am deschis dimineaţă televizorul şi nu mi-a venit să cred ce am văzut la televizor. Suntem în Postul Paştelui. Orice român credincios, orice român care respectă tradiţiile, orice român care îşi respectă semenii, ştie că în Postul Paştelui nu se fac nunţi. Ce credeţi că am văzut la televizor? Toată ciuma roşie, toţi cei care se băteau cu cărămida în piept că ei fac referendumul pentru familie, arătându-şi ca nişte farisei credinţa, dar nu în Dumnezeu, ci în idolii la care nu au voie să se închine, s-au dus şi au sărbătorit la nuntă sfidând pe toţi românii care cred în Dumnezeu, care respectă tradiţia Bisericii şi care ţin în această perioadă Postul Paştelui. Nici atei nu sunt ăştia, mai degrabă sunt păgâni şi nu mai au voie să conducă România”, a afirmat președintele PNL.