Ludovic Orban aminteşte că întreaga carieră internă şi externă a lui Dacian Cioloş a fost susţinută de PNL, în schimb partidul nu primeşte nimic de la Cioloş, care a anunţat că u se înscrie în niciun partid.
„Rasuflu usurat. Dacian Ciolos ne-a dat voie sa il sustinem pentru pozitia de premier. Ce a facut si ce face PNL pentru Ciolos s-a vazut: ministru al agriculturii, comisar european, prim-ministru o data si inca o data. Nu am inteles ce face Ciolos pentru PNL. Ne da doar voie sa il sustinem?”, a scris Ludovic Orban pe Facebook.
Dacian Cioloș a acceptat să fie propunerea PNL pentru funcția de premier, chiar dacă nu se va înscrie în partid, a declarat președinta formațiunii politice, Alina Gorghiu, în urma întrevederii pe care a avut-o cu acesta. Preşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat că va propune luni Biroului Politic al partidului desemnarea lui Dacian Cioloş drept candidat al partidului pentru postul de premier, precizând că a primit acceptul lui Cioloş în discuţia de luni dimineaţă de la Guvern. ”Nu făceam această propunere dacă nu aveam acceptul lui”, a mai spus Gorghiu, la insistenţele jurnaliştilor.