Ludovic Orban, la recepţia centurii Rădăuţi: „S-a adeverit vorba aceea, via vita, drumul înseamnă viaţă”. Premierul a greşit expresia latină

Premierul Ludovic Orban a participat vineri, alături de ministrul Transporturilor Lucian Bode, la recepţia şoselei de centură a oraşului Rădăuţi, prilej cu care a ţinut un discurs în care a folosit greşit expresia latină "via vitae", care înseamnă "calea vieţii", spunând că "via vita" s-ar traduce prin "drumul înseamnă viaţă".
George Russo
20 nov. 2020, 18:54
Ludovic Orban, la recepţia centurii Rădăuţi:

Ludovic Orban a anunţat că vineri au fost declaraţi câştigătorii licitaţiilor pentru realizarea documentaţiei necesare viitorului drum cu profil de autostradă care va face legătura între două mari oraşe din zona de nord a ţării, Suceava şi Baia Mare, conform News.ro.

„Astăzi s-au deschis ofertele şi s-a declarat câştigătorul pentru cele trei tronsoane de pe drumul nordului, respectiv Baia Mare-Bistriţa, Bistriţa- Vatra Dornei şi Vatra Dornei-Suceava. Este vorba de companiile care vor realiza studiul de fezabilitate pentru cele trei tronsoane”, a anunţat Ludovic Orban,vineri după-amiază, la Rădăuţi.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a menţionat că valoarea contractului pentru realizarea documentaţiei pentru drumul numit şi „Autostrada Nordului” este de aproximativ 15 milioane de lei plus TVA pentru fiecare lot, iar documentaţia trebuie realizată în termen de 18 luni de la semnarea contractului, după care vor începe procedurile de licitaţie pentru proiectare şi execuţie.

Ludovic Orban a folosit greşit o expresie din latină

„Rădăuţiul şi localităţile din jurul Rădăuţiului au o centură extrem de utilă care scoate traficul greu şi traficul de tranzit din Rădăuţi şi dă, în acelaşi timp, perspective de dezvoltare pentru că, de la romani încoace, vorba aceea s-a adeverit, via vita, drumul înseamnă viaţă, drumul dă naştere la dezvoltare, drumul dă naştere la investiţii şi sunt convins că peste patru ani lucrurile se vor schimba în jurul acestei centuri în bine şi vom vedea dezvoltări industriale sau alte tipuri de dezvoltări care vor contribui la dezvoltarea economică a zonei”, a afirmat primul ministru.

Premierul a folosit greşit expresia din limba latină, care în original este „via vitae” şi înseamnă „calea vieţii”.

Tronsonul de drum a fost realizat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Ministrul Transporturilor a precizat că în noiembrie anul trecut stadiul fizic de realizare a acestei investiţii era de 38%.

Citeşte şi: Autostrada Nordului – Klaus Iohannis a promulgat legea de construire. Ce traseu are

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Noi probleme la Piața Unirii. Traficul e amenințat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care se dublează în România. Decizia luată de Ministerul Finanțelor: Nu se poate justifica
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Putin a decis! Armistițiu în Ucraina! Anunț de la Kremlin
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre