Reprezentanţii mediului de afaceri au criticat dur luni modificările din programul de guvernare al PSD, în special impozitul pe cifra de afaceri şi taxa de solidaritate, despre care au spus că vor afecta puternic companiile din România.
La dezbaterea ”SOS, mediul de afaceri în pericol!”, liberalii au invitat reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai instituţiilor financiare internaţionale, dar şi reprezentanţi ai partidelor politice şi ai Guvernului, cei din urmă refuzând însă să vină.
În deschiderea evenimentului, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a spus că în ultimii 27 de ani Codul fiscal a fost modificat de aproximativ 250 de ori, cele mai multe modificări fiind făcute ”fără dezbatere, fără studii de impact, fără consultarea mediului de afaceri”. El a criticat modificarea ”peste noapte” a programului de guvernare, fără ca Liviu Dragnea să-i consulte măcar pe parlamentarii PSD.
”Resimţim o profundă îngrijorare faţă de aceste modificări care arată că nota de plată pentru majorările de salarii şi de ajutoare de şomaj către categorii care sunt în general captive unor anumite formaţiuni politice urmează să fie suportată de firme, de cei care muncesc, care sunt activi, care creează plusvaloare şi aduc dezvoltare economică”, le-a spus Orban reprezentanţilor mediului de afaceri.
El a adăugat că PNL nu poate accepta aşa ceva şi a promis că partidul pe care îl conduce se va bate cu toate forţele pentru a împiedica măsuri precum impozitul pe cifra de afaceri şi taxa de solidaritate, pe care a numit-o renunţarea la cota unică.
La rândul său, senatorul liberal Florin Cîţu, unul dintre iniţiatorii dezbaterii, a spus că noile filosofii fiscale ale PSD sunt o ofensivă împotriva sectorului privat şi a promis că opiniile care se vor desprinde în urma dezbaterii vor fi trimise către PSD şi către Guvern.
”După doar şase luni se schimbă filosofia din programul de guvernare: rămân creşteri de cheltuieli sociale, dar a venit o filosofie de creştere a impozitării şi au apărut taxe noi, deşi ni s-a promis de la început că nu vor exista taxe noi (…) Eu văd o ofensivă împotriva sectorului privat”, a declarat Florin Cîţu.
Critici dure împotriva noilor măsuri anunţate în programul de guvernare al PSD au venit şi din partea reprezentanţilor mediului de afaceri prezenţi la dezbatere.
”Ne simţim rău în situaţia actuală. Suntem ca acel copil căruia i s-a promis o bicicletă şi acum i se aduce un prăjitor de pâine stricat”, a spus reprezentantul Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.
”În momentul în care nu funcţionează ceva sau mai avem nevoie de ceva, ne îndreptăm spre mediul de afaceri. Ne îndreptăm cu paşi repezi către pilda acordeonistului: după ce s-a încărcat organigrama, a dat acordeonistul afară. Cam aşa se întâmplă şi în momentul de faţă cu mediul de afaceri din România”, a spus Costel Orhidan, de la Confederaţia naţională a patronatului român.
”Nu am cunoştinţă ca într-un stat civilizat, concomitent cu o masivă reducere a fiscalităţii, să se declanşeze majorări de salarii (…) Mi-e jenă să discut în România anului 2017 despre introducerea impozitului pe cifra de afaceri”, a spus şi fostul şef al ANAF, Gelu Diaconu.
”Vreau ca orice măsură pe care o susţinem noi să fie fundamentată pe analize, studii de impact şi mai ales pe colaborarea cu mediul de afaceri, pe dezbaterea acelor măsuri pe care noi să le susţinem cu mediul de afaceri. Eu sunt foarte preocupat de calul care trage. Nicio societate nu se mişcă înainte fără oameni de afaceri, fără anteprenori (…) România riscă să intre în criză şi nu sunt un prooroc. Nu ai cum să susţii cheltuieli publice aşa cum sunt ele astăzi, nu vorbesc despre cele care urmează a fi prognozate, nu ai cum, nu de poate, decât dacă te îndatorezi sau dacă iei şapte piei de pe firme. Dar dacă iei şapte piei de pe firme ce vor face firmele? O să îşi închidă porţile, or să apeleze la măsuri din zona gri”, le-a mai spus Ludovic Orban participanţilor la dezbatere.