Ludovic Orban ordonă strângerea rândurilor în PNL. „E mobilizat să voteze împotriva moţiunii de cenzură şi a moţiunii iniţiate împotriva lui Cristian Ghinea”

Ludovic Orban a anunţat că Biroul Executiv al PNL a decis în unanimitate că deputaţii liberali vor vota împotriva moţiunii simple iniţiate de PSD împotriva lui Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor europene, precum şi a moţiunii de cenzură pe care social-democraţii o vor depune împotriva Guvernului Cîţu.
Razvan Mihalascu
14 iun. 2021, 11:33
Ludovic Orban ordonă strângerea rândurilor în PNL.

Ludovic Orban a declarat că liderii PNL au abordat problema PNRR şi a demersurilor iniţiate de PSD atât împotriva ministrului Cristian Ghinea, cât şi a Guvernului.

„Am abordat problema PNRR. Aş vrea să repet foarte clar pentru a elimina orice greşeală de percepţie publică datorată campaniei de dezinformare dusă de PSD. PNRR nu numai că nu a fost respins. Este în analiză şi într-un proces continuu de adaptare şi de îmbunătăţire ca să corespundă exigenţelor.

Guvernul este implicat în ducerea acestor negocieri cu Comisia Europeană şi în mod clar va efectua toate acele corecţii, menţiuni, modiificări care sunt solicitate, astfel încât PNRR să fie aprobat la nivelul UE”, a declarat Ludovic Orban, preşedintele PNL.

Citeşte şi: Rareş Bogdan, ameninţări la adresa lui Orban: Dacă mă apuc eu să vorbesc îl va durea stomacul rău de tot

Ludovic Orban ordonă strângerea rândurilor în PNL

De asemenea, liderul PNL a precizat că parlamentarii liberali vor vota împotriva moţiunii simple iniţiate de PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea.

„Biroul Executiv PNL a decis în unanimitate să dea mandat deputaţilor PNL să voteze împotriva moţiunii iniţiate de PSD împotriva lui Cristian Ghinea.

Având în vedere că până la data de 30 de iunie ne vom confrunta cu o moţiune de cenzură depusă de PSD, de asemenea, în cadrul procedurilor parlamentare vom avea voturi importante. Am luat decizia de a solicita prezenţa 100% a tuturor senatorilor şi deputaţilor la toate procedurile parlamentare până pe 30 iunie.

Nu ştim când va fi depusă moţiunea de cenzură. PNL e mobilizat să voteze împotriva moţiunii de cenzură”, a mai precizat Ludovic Orban.

De asemenea, preşedimtele PNL a amintit că la negocierile purtate pentru formarea coaliţiei de guvernare a respectat mandatul pe care l-a avut din partea forurilor statutare, în pofida acuzaţiilor că ar fi trădat interesele liberalilor.

„Sunt un om care respectă democraţia, respect drepturile fiecărui membru al PNL. Toate deciziile care au fost luate în cei patru ani au fost late în forurile statutare”, a afirmat, luni, Orban, după şedinţa conducerii formaţiunii.

„La baza oricărei decizii pe care am luat-o în cei patru ani (…) am avut analize, sondaje, cercetări”, a mai declarat Orban.

În plus, Orban a catalogat drept „minciuni” acuzaţiile potrivit cărora şi-ar fi ameninţat colegii din partid cu plângeri penale dacă nu-l susţin.

Citeşte şi: Ludovic Orban răspunde avertismentului lui Rareș Bogdan: „Nu mă tem de absolut nimic, nu am secrete”

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Marele mister al telefoanelor. Puncte ciudate pe ecrane
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Rusia, China și Iran își întind tentaculele în Africa. Planul lui Putin pentru o nouă ordine mondială, fără Occident
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre