Ludovic Orban: Parlamentarii PNL vor fi prezenţi în sală la moţiunea de cenzură, dar nu vor vota

Parlamentarii liberali vor fi prezenți miercuri la dezbaterea moțiunii de cenzură a PSD, dar nu vor vota, a anunțat președintele PNL, Ludovic Orban.
Romania TV
19 iun. 2017, 11:17
Ludovic Orban: Parlamentarii PNL vor fi prezenţi în sală la moţiunea de cenzură, dar nu vor vota

Am luat decizia ca parlamentarii PNL să fie prezenți în sală și să nu voteze. Reglări de conturi de tip mafiot din interiorul PSD-ului, care nu au nicio legătură cu interesul țării, au generat o criză politică gravă cu consecințe extrem de serioase asupra imaginii României în lume, asupra bunului mers al economiei și al societății. Somăm partidul de guvernământ să pună punct acestei crize care a fost provocată de ei, din interese obscure și cu niște obiective pe care noi nu le putem înțelege. (…) Suntem azi în situația în care un impostor ocupă abuziv Palatul Victoria, iar în Parlament nu știm dacă mai există o majoritate parlamentară care să fie conformă cu voința exprimată de cetățeni. Perpetuarea crizei politice poate să aibă grave consecințe pentru România, ca atare am decis să nu ne amestecăm ca partid politic în această răfuială între două clanuri din interiorul PSD, pentru că noi suntem și împotriva clanului Dragnea, și împotriva clanului Ponta-Grindeanu„, a declarat Ludovic Orban, la finalul ședinței Biroului Executiv al PNL.

Întrebat dacă sunt liberali care ar pleca spre majoritatea actuală, Ludovic Orban a răspuns: „Am încredere în toți parlamentarii PNL, am încredere în faptul că vor respecta poziționarea politică a partidului (…) și voința cetățenilor care i-au votat și i-au trimis în Parlament”.

El a precizat că în cursul după-amiezii va avea loc o întâlnire cu toți deputații și senatorii PNL.

PNL este în opoziție, nu voi mai îngădui nicio negociere pe sub masă, nicio negociere de culise și niciun blat cu partidul de guvernământ. (…) Cred că nimeni din C.A.P-ul vechililor roșii nu își imaginează că poate să negocieze cu mine, mai ales pe tema răfuielii dintre ei„, a conchis Orban.

Preşedintele PNL a făcut şi o radiografie a situaţiei politice la început de mandat a noii conduceri a partidului.

Începem astăzi mandatul Biroul Politic Executiv ales la Congres. Ne începem activitatea în plină criză politică, o criză politică iscată din senin, provocată de partidul de guvernământ şi majoritatea parlamentară printr-o iresponsabilitate crasă faţă de interesul public. Reglările de conturi din interior, bătăliile interne şi dorinţa de dominaţie din PSD au creat o criză politică în România cu consecinţe extrem de grave asupra imaginii României în lume, economiei şi asupra societăţii în ansamblu. Avem azi un partid de guvernământ care a câştigat alegerile minţind oamenii şi promiţând lucruri total nerealizabile, care după şase luni recunoaşte că a avut cel mai prost guvern din istoria postdecembristă şi, pe de altă parte, avem un cuplu, probabil nu tradiţional, care a ocupat Palatul Victoria fără legitimitate„, a mai spus Ludovic Orban.

DailyBusiness
Gigi Becali, scut pentru David Popovici. Mesaj dur pentru CTP: „Trebuie să bagi capul în pământ și să nu sufli în fața campionului olimpic!”
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
De duminică, 12 ianuarie, de la ora 9, patru zodii intră în era belșugului. Visele lor devin realitate
Capital.ro
Decizie pentru românii care alimentează cu motorină. 30 martie, ultima zi. Ordin la Guvern
Playtech.ro
Tratament inuman la centrele de minori din Târgu Mureș: copiii cu dizabilități sunt încuiați pe dinafară, li se dau medicamente expirate
DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Adevarul
Călin Georgescu continuă să împrăștie informații false: i-a zis unui fost contractor CIA că NATO va ataca Rusia de la baza Kogălniceanu din România
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Risc mare la bloc, iarna. Se dau amenzi pe loc
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
kanald.ro
El este George, tânărul de 37 de ani din Tulcea care și-a pus capăt zilelor din cauza singurătății. Bărbatul se certase cu soția și avea ordin de restricție
Cancan.ro
Despărțire pentru Andra, la începutul lui 2025: 'Nu ne-am certat, doar că el are un…'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Directiva UE. Decizie privind centralele termice de apartament. România, obligată să aplice începând cu luna aceasta
StirileBZI
Câți bani îți trebuie ca să faci nuntă în 2025: Prețurile au crescut enorm!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Fluxurile de gaz din Azerbaidjan către Serbia, suspendate fără termen de reluare
MediaFlux
CINE IESE la PENSIE în 2025! TABELUL VÂRSTEI de PENSIONARE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: marii chitariști ai rockului