”O vom modifica. Cu siguranţă. Sunt foarte multe critici pe care le am. Legea nu a rezolvat nici măcar problemele pe care s-au angajat să le rezolve cei care sunt azi la putere. Este o lege care creează mai mult haos şi, mai devreme sau mai târziu, se va întâmpla exact ca la vechea lege a salarizării adoptată în 2010 – s-a prorogat intrarea în vigoare”, a declarat Ludovic Orban.
El a explicat că sunt motive solide în favoarea amendării acestei legi.
”Unu, că nu este sustenabilă; doi, că nu poţi stabili nişte creşteri salariale din burtă fără niciun fel de criteriu sau analiză. De ce, de exemplu, pensiile cresc în funcţie de creşterea economică şi de rata inflaţiei, iar salariile din sectorul public cresc din burtă? Dumnezeu ştie ce se va întâmpla până în 2022 în economie. Ce face azi PSD va pune pe butuci economia ţării”, a spus preşedintele PNL.
Orban consideră că este nevoie şi de stabilirea unui plafon al ponderii cheltuielilor de personal în bugetul de stat:
”Funcţionarii trebuie plătiţi bine, dar trebuie plătiţi cei care muncesc, care-şi fac treaba şi care au performanţă în activitata lor, De asemenea, cheltuielile de personal în structura bugetului nu trebuie să depăşească un procent stabilit”, a conchis Orban.