În cadrul ceremoniei, Patriarhul grec al Ierusalimului înconjoară Sfântul Mormânt alături de un sobor de ierarhi şi de preoţi. După procesiune, Patriarhul intră cu 33 de lumânări în Sfântul Mormânt, unde se crede că Lumina Sfântă coboară şi le aprinde. După acest eveniment, Patriarhul iese din mormânt şi împarte Lumina credincioşilor prezenţi în biserică.
Evenimentul este considerat de către adepţii creştinismului ca fiind cel mai vechi miracol atestat anual. Deşi a fost descrisă în mai multe scrieri începând cu secolul 4 e.n., minunea a început să fie documentată sistematic începând cu 1106, când a fost menţionată în scrierile călugărului rus Daniel.
Miracolul de la Ierusalim a stârnit de-a lungul anilor mai multe controverse. Scepticii pun la îndoială proprietăţile Sfintei Lumini despre care se spune că nu provoacă arsuri. De asemenea, Biserica Catolică şi cea Protestantă nu recunosc autenticitatea ritualului. În 1238, Papa Grigore al IX-lea a denunţat Lumina Sfânta ca fiind o fraudă.
În 2001, Soukias Tchilingirian, un armean apropiat bisercii a declarat că Sfânta Lumină „nu este un miracol. Preoţii greci aduc o lampă care arde de peste 1500 de ani. Ea este folosită pentru a aprinde Focul Sfânt. Pentru pelerinii credincioşi care vin din toată lumea este un miracol, o lumină din Ceruri, însă nu şi pentru noi. Desigur, sursa focului este simbolică”, a povestit bărbatul.
Fenomenul a mai fost explicat prin proprietatea unor substanţe de a se autoaprinde la o anumită temperatură. Spre exemplu, fosforul alb începe să ardă la 34 de grade. În 2005, Michael Kalopoulos, un scriitor şi istoric grec a demonstrat în cadrul unei emisiuni televizate cum pot fi aprinse „miraculos” lumânările cu ajutorul fosforului alb.