Luminița Anghel și Marcel Pușcaș, soțul său de acum 20 de ani, l-au înfiat pe David pentru că nu reușeau să aibă un copil pe cale naturală. Când puștiul avea 10 ani, cântăreața și fostul fotbalist au divorțat. Artista a rămas cu copilul, dar a avut extrem de mult de pătimit de pe urma lui.
Luminiţa Anghel, mesaj tulburător: „N-aş mai adopta niciodată un copil”
Problemele au început să apară atunci când David a devenit major, iar mama sa a insistat ca el să își găsească un loc de muncă. Tânărul a refuzat, spunând că mama sa are această atitudine pentru că s-a măritat și a făcut un copil pe cale naturală, motiv pentru care nu îl mai dorește în viața sa. Sătulă de atâtea certuri, dar și de faptul că băiatul devenise dependent de droguri, cântăreața i-a închiriat fiului său o garsonieră și i-a promis că îi va plăti toate cheltuielile pentru o perioadă de timp. Anii au trecut, iar cei doi nu și-au vorbit o bună perioadă de timp.
De curând, însă, lucrurile au început să se schimbe. „Vorbesc prin sms-uri, chiar și la telefon uneori. Nu s-au văzut pentru că artista are nevoie să se convingă de faptul că schimbarea lui David este una reală și nu va începe din nou cu scandaluri și pretenții. Dacă băiatul va continua așa, cu siguranță că se vor împăca”, au declarat surse din apropierea celebrei artiste, citate de Impact.