Luminiţa Odobescu, avizată favorabil ca reprezentant permanent al României la UE

Comisiile reunite pentru politică externă ale Parlamentului au avizat marți favorabil, cu 21 de voturi "pentru" și o abținere, nominalizarea Luminiței Odobescu ca ambasador, reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană.
Iulian Tudor
12 mai 2015, 08:16
Luminiţa Odobescu, avizată favorabil ca reprezentant permanent al României la UE

Luminița Odobescu a susținut în fața parlamentarilor că va urmări promovarea unor obiective de interes prioritar pentru România, cum ar fi finalizarea procesului de aderare la spațiul Schengen.

„Mă refer la un dialog susținut cu Comisia Europeană pentru a reprezenta progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, (…) dar și la pregătirea aderării la zona euro sau la un dialog cu Comisia Europeană în ceea ce privește fondurile europene”, a arătat Luminița Odobescu.

În opinia sa, un obiectiv major pentru România în această perioadă va fi pregătirea deținerii în 2019 a președinției Consiliului Uniunii Europene.

În planul politicii externe, ea a precizat că pentru România rămâne esențială apropierea de UE a statelor din vecinătatea noastră — Republica Moldova, dar și susținerea în continuare a procesului de extindere cu state din Balcani și cu Turcia.

GEORGE MAIOR şi EMIL HUREZEANU, propuşi de Klaus Iohannis ambasadori în SUA şi Germania

„Relațiile cu partenerii noștri strategici rămân prioritare pe agenda reprezentanței permanente, mă refer aici la consolidarea relației transatlantice, la finalizarea negocierilor pentru parteneriatul transatlantic de comerț și investiții, la continuarea și finalizarea negocierilor de comerț liber cu alți actori globali, cum ar fi Japonia, Canada, China”, a subliniat Odobescu.

Potrivit ei, o prioritate este și continuarea dialogului susținut cu Parlamentul European și cu eurodeputații români.

„Este important să continuăm dialogul susținut cu membrii români din PE pentru a ne asigura că ne promovăm de o manieră unitară și coerentă pozițiile naționale. Rămâne pe agendă continuarea de o manieră activă a dialogului cu celelalte instituții europene, cu reprezentanții statelor membre. (…). Aș vrea să evidențiez dialogul susținut cu românii din instituțiile europene și promovarea în continuare a unei reprezentări cât mai consistente a românilor în instituțiile europene atât la nivel managerial, dar și tehnic”, a spus Luminița Odobescu.

Adrian Vieriţă, aviz favorabil pentru a deveni Reprezentant permanent pe lângă Onu

Diplomatul Adrian Vieriţă a primit şi el avizul favorabil al comisiilor de politică externă din Parlament, pentru postul de Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU Geneva. Vieriţă a fost votat pentru această funcţie de 17 membri ai comisiilor, unul „împotrivă” şi o abţinere.

Vieriţă a declarat, în cadrul audierilor din Parlament, că Geneva este un loc unde România trebuie să continue să îşi consolideze rolul de actor multilateral, fructificând şi oportunităţile de cooperare cu structurile şi organizaţiile din acest oraş, din sistemul Naţiunilor Unite şi din afară.

„Mi se pare important ca România să continue să se conecteze la activitatea structurilor şi organizaţiilor care au ca obiectiv reducerea riscului de dezastre naturale”, a spus Vieriţă, amintind şi despre cooperarea parlamentară cu această structură internaţională.

Comisiile reunite pentru politică externă din Parlament audiază marți șase dintre cei 14 nominalizați pentru funcțiile de ambasadori — Luminița Odobescu, Mihnea Motoc, Bogdan Mazuru, Adrian Cosmin Vieriță, Mihai Constantin Coman, Viorel Moșanu.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Femeile din România au acest drept. Anunțul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cel mai ieftin loc din lume. Poți să trăiești ca un rege aici
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Crin Antonescu avertizează asupra riscului de influență rusă prin alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe