Luni, ploile vor cuprinde o mare parte a ţării VEZI PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Luni în vestul, nordul şi centrul ţării, cerul rămâne încărcat de nori, iar ploile sunt tot mai multe şi mai abundente. Izolat se depăşesc şi 25 de litri pe metru pătrat.
Romania TV
04 dec. 2011, 13:38
Luni, ploile vor cuprinde o mare parte a ţării VEZI PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Pe crestele munţilor norii scutură ninsori, în plus şi vântul suflă cu putere. În celelalte regiuni norii sunt în trecere, se mai arată soarele şi va ploua doar izolat. Temperaturile rămân încă ridicate pentru această dată, cu maxime cuprinse între 8 şi 18 grade.

Şi în Bucureşti vremea va fi mai caldã decât în mod obişnuit, cu nori şi din când câte o pală de vânt. Temperatura maximă prognozată de meteorologi ajunge la 16 grade.

Marți vremea se răcește simțitor, temperaturile scad cu circa 8 grade în întreaga țară, iar ploile par să prefere regiunile sudice și sud-estice, unde cerul rămâne acoperit de nori.

În celelalte regiuni, doar temporar vor fi înnorări, și numai izolat vor cădea câțiva stropi de ploaie. Vântul va sufla cu putere pe crestele înalte de munte, iar temperaturile se vor încadra între 2 grade în depresiuni și 10 în sud-vestul țării și pe litoral, acestea fiind valori apropiate de cele normale pentru data din calendar.

Și în București vremea se răcește marți, doar 8-9 grade se adună în termometre până la amiază, iar ziua este umedă, cu ploi în răstimpuri.

Miercuri avem parte de temperaturi asemănătoare cu cele de marți, între 0 și 10 grade la scară întregii țări. Norii și ploile se mai răresc, soarele prinde putere și doar pe alocuri, în sud, încă  mai cad câțiva stropi. Cât despre vânt, numai la munte suflă tare, în rest este destul de potolit.

În capitală miercuri doar în primele ore ale zilei încă sunt înnorări și este posibil să mai plouă puțin, apoi se arată și soarele. Vântul nu ne face probleme, iar mercurul se ridică în termometre spre aproximativ 8 grade în orele amiezii.

DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Mărturia româncei care a scos-o din minți pe mama lui Elon Musk: ”S-a atacat rău. Dacă aș face-o din nou? Oooh, da!” Exclusiv
Capital.ro
Răsturnare de situație! George Simion a făcut anunțul serii despre candidatura la prezidențiale
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Adevarul
Donald Trump, agent de publicitate pentru Elon Musk. Dovada este pe notița atașată la discursul său de la Casa Albă
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Luna Sângerie și influența asupra zodiilor: Magia unei nopți cosmice
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. A fost cea mai iubită voce. Toată lumea e în lacrimi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Planul secret al SUA pentru Ucraina. Ce se ascunde în spatele negocierilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Diversiunea strategică a suveraniștilor: Atenție, vine Anton! Anton? Care Anton?