Numeroase avioane ale companiilor SyrianAir, Air Algerie, Air Arabia, Iraqi Airways, IranAir şi EgyptAir sunt blocate pe aeroport. Vineri după-amiază, traficul a fost reluat parţial, fiind permise aterizări ale avioanelor SyrianAir venind de la Moscova, Alger, Dubai şi Kuwait. Patru oficialităţi ONU au fost rănite joi seara în timp ce se deplasau cu un microbuz spre aeroport.
Armata siriană a lansat joi seara o ofensivă majoră la periferia de sud-est a Damascului, pe autostrada care face legătura cu aeroportul internaţional al capitalei, conform Observatorului Srian pentru Drepturile Omului (OSDO). Confruntări majore au avut loc între insurgenţi şi forţele de securitate în localităţile Haran al-Auamid, Aqraba şi al-Houjeira, precizează OSDO.
Siria se confruntă, de peste 20 de luni, cu revolte reprimate violent şi confruntări militare între insurgenţi şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar Al-Assad. Violenţele s-au soldat, conform unui bilanţ care nu poate fi confirmat din surse independente, cu aproximativ 40.000 de morţi.
Ministerul sirian al Informaţiilor a comunicat în cursul serii că şoseaua spre aeroportul din Damasc a fost „securizată” graţie intervenţiei „forţelor competente”.