„Dacă USL e solidară cu Oprescu, atunci să plece toţi. (…) Oprescu trebuie să îşi dea demisia din funcţia de primar, pentru că şase ani nu a făcut nimic pentru a preveni uciderea lui Ionuţ şi rănirea altor oameni de ‘câinii maidanezi’. Solidaritatea cu Oprescu invocată de pesedistul Bănicioiu cere ca acest Bănicioiu şi toţi useliştii să îşi dea demisia din funcţiile publice. Dacă este solidaritate, să fie reală şi până la capăt”, se arată într-un comunicat transmis luni Agerpres de Monica Macovei.
În acest sens, ea a menţionat că deputatul Nicolae Bănicioiu, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat şi ministru al Tineretului şi Sportului, a declarat pe 7 septembrie că „USL trebuie să fie solidară cu Sorin Oprescu în problema câinilor maidanezi”.
„Oprescu a spus după două zile de la uciderea lui Ionuţ: ‘Iertaţi-ne pe toţi’. Asta înseamnă recunoaşterea vinovăţiei, dar şi laşitatea lui Oprescu, care încearcă să împartă vina. Poate îl va ierta Dumnezeu, nu ştiu, dar noi nu îl putem ierta pe primarul Oprescu, care trebuia să îşi dea demisia din funcţia de primar general al Capitalei din ziua uciderii lui Ionuţ. Pentru că nu şi-a dat-o atunci, trebuie să şi-o dea astăzi”, a mai susţinut Macovei.
Vicepreşedintele Partidului Social Democrat Nicolae Bănicioiu a declarat pe 7 septembrie că trebuie găsită în cel mai scurt timp o soluţie prin care să se înlăture pericolul câinilor maidanezi, menţionând că USL şi PSD trebuie să dea dovadă de solidaritate cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, în această problemă.
Consilierii generali ai PDL îşi vor da demisia din CGMB pentru a nu mai gira „incompetenţa administrativă” a primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat duminică preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu.