Macovei: Noi filmăm tot. Avem casete cu frauda de proporţii. Cerem excluderea PSD şi PNL din Europa

Monica Macovei a declarat că preşedintele suspendat Traian Băsescu a dezbătut cu liderii PDL situaţia "fraudării votului", europarlamentarul democrat-liberal catalogând referendumul de duminică drept "cea mai mare fraudă din ultimii 22 de ani". Conform acesteia, PDL are ca dovezi "casete" cu înregistrări ale microbuzelor electorale şi cu imagini ale unor persoane care au votat de 50 de ori. Democrat-liberalii intenţionează să folosească respectivele dovezi pentru a cere excluderea PSD şi PNL din familiile europene.
Romania TV
29 iul. 2012, 13:48
Macovei: Noi filmăm tot. Avem casete cu frauda de proporţii. Cerem excluderea PSD şi PNL din Europa

Eurodeputatul PDL Monica Macovei a declarat, duminică, referitor la vizita pe care Traian Băsescu a făcut-o la sediul PDL că democrat liberalii au discutat cu preşedintele suspendat despre „fraudele care au avut loc”.

Conform Monicăi Macovei, USL ar pregăti „cea mai mare fraudă din ultimii 22 de ani”, vicepreşedintele democrat-liberal îndemnând oamenii să nu participe la referendum.

„Noi filmăm tot. Noi avem pe casete tot ceea ce se întâmplă în ţară, această fraudă de proporţii: microbuzele, oamenii care pun câte 50 de buletine de vot într-o urnă. Toate sunt filmate”, a precizat eurparlamentarul PDL , adăugând că democrat-liberalii vor folosi toate dovezile pentru a cere Partidului Social European, respectiv Partidului Liberal European excluderea PSD şi PNL din respectivele familii europene, „pentru încălcarea statului de drept, a democraţiei şi pentru frauda pe care astăzi o comit la acest referendum”.

„Lumea să stea acasă. Să nu meargă la vot, pentru a nu legitima această lovitură de stat, aşa cum este ea numită nu numai de noi, în România, ci şi de presa străină şi de cancelariile străine. Se pregăteşte o fraudă foarte mare, cea mai mare din istoria de 22 de ani a României”, a declarat Macovei.

Europarlamentarul Monica Macovei a făcut referire şi la îndemnurile de participare la vot care circulă în mediul online sub semnătura lui Traian Băsescu.

„Vreau să spun public şi să înţealagă toată lumea că preşedintele Traian Băsescu nu a dat şi nu va da niciun SMS şi e-mail pentru a îndemna lumea să meargă la vot sau să facă orice. PDL nu dă niciun mesaj nimănui. Aceste mesaje sunt mincinoase, sunt otrăvite şi sunt trimise de USL, dar semnate de PDL. O nouă minciună, pentru că numai cu minciuni ne ţin de o lună de zile„, a spus vicele democrat-liberal, refuzând însă să precizeze dacă preşedintele suspendat le-a spus liderilor PDL dacă va merge sau nu la vot în cursul acestei zile.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Locul ideal din casă unde să pui routerul Wi-Fi. Viteza la internet va fi optimă și eviți alte posibile probleme de conexiune
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Țepe de zile mari pentru șoferi. Pierd o grămadă de bani
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Gestul făcut de mama lui Andrei Perneș față de Sabrina Imbrea la biserică, în ziua înmormântării fiului ei. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Nereguli majore la Depogaz Ploiești: Ministrul Energiei cere sesizarea DNA
MediaFlux
ILIE BOLOJAN a DECIS! Convocare de URGENȚĂ!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe