Preşedintele Traian Băsescu vrea deschiderea urgentă a minei de la Roşia Montană, dar şi analizarea urgentă a exploatărilor de cupru şi gaze de şist. El i-a trasat sarcina noului ministru al mediului, Atila Korodi, imediat după ce acesta a depus jurământul la Palatul Cotroceni.
În agenda noului ministru i-au fost puse şi alte teme extrem de controversate: exploatarea gazelor de şist, a cuprului de la Roşia Poieni.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei spune că nu se poate da aviz de mediu la Roşia Montană pentru că licenţa de exploatare a expirat.
„Sigur că trebuie create locuri de muncă. Eu îmi menţin părearea că în ceea ce priveşte Roşia Montana, atât exploatarea cu cianură nu este una sigură pentru mediu, inclusiv pentru sănătatea popolaţiei. Din punct de vedere juridic nici nu cred că se poate acţiona rapid pentru că din câte ştiu licenţa de exploatare a expirat, iar acum există o decizie judecătorească care a anulat puzul care includea această exploatare„, a spus Monica Macovei la TVR.