Mădălina Pamfile, la un pas să se sinucidă. Relaţia pe care a avut-o cu fotbalistul Gabi Matei a fost una foarte toxică. La momentul respectiv, apăreau în presă tot felul de informații potrivit cărora acesta îşi bătea iubita. Bruneta a ieșit în apărarea lui de multe ori, chiar negând că ar fi fost violent cu ea.
Vedeta a încercat la un moment dat să se sinucidă, luând mai multe pastile. Acum recunoaște că a greșit luându-i partea.
Pamfile a vorbit și despre mama sa biologică, care a abandonat-o la scurtă vreme după ce a născut-o, însă nu îi reproşează nimic, a încercat să înțeleagă circumstanțele ei de la acea vreme.
„Cu Gabi a fost atunci un episod mai puțin plăcut. I-am luat și apărarea atunci. În perioada aceea am fost și internată.
Au fost niște episoade mai grele. De-abia atunci i-am recunoscut mamei că am nevoie de ea. Atunci am luat niște pastile. A fost o noapte lungă.
M-am dat pe partea cealaltă a geamului. Prietena mea și iubitul meu, noroc că au putut să mă ridice. Am vrut să mă arunc în momentul acela”, a declarat Mădălina Pamfile, la „Fiţă cu Adiţă”.