„Avem şi noi cetăţeni în regiune, suntem profund îngrijoraţi! Nu întâmplător am pus din nou în funcţiune celula de criză de câteva zile pentru a ne asigura că reprezentanţii noştri diplomatici, consulari, din regiune şi de la Ramallah şi din Israel acordă tot sprijinul necesar atunci când apar situaţii şi apar solicitări din partea românilor, româncelor şi copiii lor din familiile mixte, care au nevoie de sprijin”, a declarat ministrul român de Externe, Titus Corlăţean.
„Există nişte solicitări de sprijin consular şi le dăm curs cât se poate de repede”, a adăugat Corlăţean.
Potrivit ministrului român de externe, în Fâşia Gaza trăiesc aproximativ 120 de români, majoritatea femei şi copii. MAE a activat în urmă cu câteva zile celula de criză. Mai multe echipe consulare au fost trimise la misiunile din zonă. De asemenea, MAE a îndemnat românii să contacteze Oficiul de Reprezentare a României la Ramallah pentru a-şi înregistra prezenţa în teritoriile vizate.
Odată cu instituirea celulei de criză, încă de la începutul ostilităţilor între Israel şi militanţii Hamas palestinieni, MAE român a dat publicităţii, pe site-ul său, o listă cu informaţii, adrese şi numere de telefon ce pot fi folosite de românii din gaza aflaţi în pericol:
Cei afectaţi de actuala situaţie din Fâşia Gaza pot contacta 24/24:
+40213192137 – Departamentului Consular din MAE, e-mail: [email protected];
+97222401025, fax: +9722.240.10.26 – Oficiul de Reprezentare a României la Ramallah, e-mail: [email protected];
+972545643279 – Ambasada României la Tel Aviv, e-mail: [email protected].
054 338 6425 – Şef misiune – Marin Albu
054 920 9152 – Ataşat consular – Dan Vasc