Diplomatul rus implicat în accident, rechemat de urgenţă în Rusia. MAE: Nu se justifică plecarea

Diplomatul rus implicat în accidentul auto care a avut loc duminică în Bucureşti urmează să părăsească teritoriul României în scurt timp, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, remis RTV.NET. De asemenea, MAE precizează că ambasadorul rus la Bucureşti a comunicat şi faptul că autorităţile ruse nu sunt în măsură să dea un răspuns pozitiv solicitării formulate de autorităţile de la Bucureşti, cu privire la ridicarea imunităţii diplomatului.
Romania TV
24 oct. 2012, 14:37
Diplomatul rus implicat în accident, rechemat de urgenţă în Rusia. MAE: Nu se justifică plecarea

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Sergeevici Malghinov, a precizat, în cadrul întrevederii cu secretarul de stat Bogdan Aurescu de miercuri, că autorităţile ruse nu sunt în măsură să dea un răspuns pozitiv solicitării formulate de Ministerul Afacerilor Externe al României, cu privire la ridicarea imunităţii diplomatului şi a exprimat speranţa că relaţiile bilaterale nu vor fi afectate. De asemenea, ambasadorul rus a precizat că autorităţile de la Moscova vor efectua o investigaţie minuţioasă şi detaliată în speţă, în acest scop fiind luată decizia de încetare a mandatului la Bucureşti al diplomatului în cauză şi rechemarea lui imediată în Rusia.

MAE a precizat că a făcut un demers de urgenţă pe lângă ambasadorul rus în care a subliniat că nu se justifică o plecare imediată a diplomatului.

„Secretarul de stat Bogdan Aurescu a reacţionat „exprimând regretul puternic al autorităţilor române pentru faptul că partea rusă nu a acceptat solicitarea părţii române, mai ales având în vedere că renunţarea la imunitatea de jurisdicţie este o posibilitate prevăzută de Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961. A adresat solicitarea ca Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti şi diplomatul în cauză să coopereze pe deplin cu autorităţile competente pentru derularea în cele mai bune condiţii a procedurilor legale prevăzute de legislaţia română în vederea stabilirii circumstanţelor accidentului. Totodată, a adresat solicitarea părţii române ca autorităţile judiciare ruse să adopte măsurile necesare pentru judecarea diplomatului în cauză în cel mai scurt timp, în aplicarea prevederilor relevante ale Convenţiei de la Viena din1961, pe baza elementelor de probă existente şi a constatărilor organelor de anchetă române. Secretarul de stat a reiterat sensibilitatea deosebită a subiectului, subliniind inclusiv declaraţiile cele mai recente, din cursul zilei de 24 octombrie, pe această temă ale Prim-ministrului României, dlVictor Ponta. Astfel, secretarul de stat a menţionat că Româniarespectă convenţiile internaţionale la care este parte, dar pretinde să fie respectată ca stat în relaţiile internaţionale. De asemenea, a arătat că autorităţile române vor acorda toată atenţia, în mod activ, evoluţiilor legate de acest caz”, se arată în comunicatul MAE.

În comunicarea MAE se mai arată că „din informaţiile parvenite ulterior întâlnirii reprezentantului MAE cu ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Sergeevici Malghinov, a rezultat că diplomatul rus implicat urmează să părăsească teritoriul României în scurt timp” şi că MAE a făcut de urgenţă un demers pe lângă ambasadorul rus, subliniind că nu se justifică o plecare imediată adiplomatului, acesta beneficiind oricum de imunitate diplomatică.

„În opinia MAE, transmisă părţii ruse, un astfel de gest intempestiv este de natură să afecteze negativ percepţia publică asupra modului de abordare şi disponibilităţii părţii ruse faţă de acest caz. MAE a subliniat că, în condiţiile în care Convenţia de la Viena garantează libera circulaţie a tuturor diplomaţilor, inclusiv ieşirea de pe teritoriu statului de reşedinţă, iar România trebuie să respecte pe deplin această normă juridică, responsabilitatea pentru efectele generate revine integral şi exclusiv părţii ruse”, mai precizează Ministerul de Externe român în comunicatul de presă.

Duminică, o tânără de 19 ani a fost lovită, în jurul orei 16.45, de un autoturism al Ambasadei Federaţiei Ruse. Accidentul a avut loc pe o trecere de pietoni aflată la intersecţia Camil Ressu – Ilioara.

Şoferul este cetăţean rus, iar pe legimaţia diplomatică este menţionat faptul că este secretar al Ambasadei. El a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, precum şi prelevarea de probe biologice, invocând imunitatea de care beneficiază.

Tânăra lovită de un autoturism al Ambasadei Rusiei la Bucureşti este în prezent intubată, asistată ventilator şi sedată la Spitalului Bagdasar-Arseni, având contuzii la creier.

Persoana din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti implicată în accidentul de duminică are calitatea de diplomat şi beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală, civilă şi administrativă, pe teritoriul României, a informat MAE.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Județul din România a cărui denumire provine de la numele unui boier. Astăzi este o parte importantă din granița țării noastre
Capital.ro
Călin Georgescu, OUT! Nu poate candida din nou. Vine ordin de la CCR
Playtech.ro
De ce să pui o sticlă cu apă lângă calorifer, iarna. Trucul simplu care te ajută să economisești
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Maghiarii se înghesuie la programul de pregătire militară. Campania „Îmi iubesc țara și o voi proteja” are un succes uriaș
wowbiz.ro
Doliu imensi! Interpretul de muzică populară a murit, cu doar o lună înainte de ziua lui de naștere. Fiica sa a făcut anunțul cutremurător:
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Dacia Duster, vânzări mai bune decât Tesla. Unde se întâmplă asta
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
kanald.ro
Cum poți beneficia de pensie chiar dacă nu ai muncit niciodată. Cât vei primi în 2025!
Cancan.ro
ANM a modificat prognoza! Se anunță o lună ianuarie atipică în aceste zone din România
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia finală. Anunț despre turul 2 al alegerilor prezidențiale
StirileBZI
Se fac angajări MApN în 2025! Cum poţi să ajungi soldat profesionist şi care sunt condiţiile de înscriere
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
stirilekanald.ro
După ce poza ei a devenit virală, Maria fost ucisă de ruși la doar 24 de ani. A murit a doua zi după ziua ei de naștere
substantial.ro
Un bărbat din Suceava, înșelat cu 36.000 lei printr-o fraudă online
MediaFlux
Planul lui DONALD TRUMP, DEZVĂLUIT! Schimbări majore în SUA de LUNI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul orașelor cu cele mai lungi programe de muncă