MAE: Persoanele care ajung din Marea Britanie și intră în izolare trebuie să facă, suplimentar, două teste PCR

Persoanele care ajung în România din Marea Britanie, începând de luni, și sunt supuse autoizolării vor fi nevoite să facă suplimentar două teste PCR, a transmis MAE.
Filip Stan
15 feb. 2021, 16:48
MAE: Persoanele care ajung din Marea Britanie și intră în izolare trebuie să facă, suplimentar, două teste PCR

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că, începând de luni, toate persoanele care ajung în Marea Britanie şi sunt supuse măsurii de autoizolare trebuie să facă, suplimentar, două teste PCR, în a doua şi a opta zi de la sosire. În cazul în care unul dintre acestea are rezultat pozitiv, izolarea se prelungeşte cu zece zile. Măsurile anunţate anterior rămân în vigoare.

Potrivit MAE, autorităţile Regatului Unit au revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul Angliei, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri intră în vigoare în 15 februarie.

Astfel, toate persoanele supuse măsurii de autoizolare sunt obligate să efectueze, suplimentar, în intervalul de 10 zile, două teste moleculare pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Primul test trebuie efectuat în cea de a doua zi de la sosire, iar cel de-al doilea va fi efectuat în a opta zi de la sosire. Costurile aferente testării sunt suportate de către persoanele în cauză, iar programarea pentru testare trebuie efectuată înaintea călătoriei. Detalii cu privire la procedura testării suplimentare sunt disponibile aici.

În situaţia în care unul dintre cele două teste este pozitiv, perioada de autoizolare se prelungeşte cu încă 10 zile de la momentul testării.

MAE subliniază că celelalte măsuri privind condiţiile de intrare în Anglia rămân în vigoare. Astfel, toate persoanele care sosesc în Anglia sunt obligate să completeze înainte de/la sosire Formularul de localizare (Passenger Locator Form), să prezinte un test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat într-un laborator autorizat, cu maximum 72 de ore înainte de începerea călătoriei, să se autoizoleze pentru o perioadă de 10 zile la adresa declarată înainte de/la sosire în Formularul de localizare (Passenger Locator Form).

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Londra: 0044 20 7602 7328; 0044 20 7602 9833; 0044 20 7603 6694; 0044 20 7602 5193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 0044 (0) 773 871 6335.

Citiți și Atenţie, Bulgaria cere teste PCR la intrarea în ţară. Sunt vizaţi inclusiv românii

Citiți și Teste PCR pentru coronavirus la intrare în Franţa. Anunţul MAE despre noile măsuri

 

DailyBusiness
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Fanatik.ro
Animalul pe care românii îl cresc cu grijă, dar care merge direct la export. 15.000.000 de exemplare se duc în Arabia Saudită, dar și alte țări cumpără cu banii jos. Străinii îi adoră carnea, una plină de beneficii și proprietăți
Capital.ro
Nu te vom uita! A murit actrița inimilor noastre. Românii își iau adio de la doamna micilor ecrane
Playtech.ro
De ce să nu pui niciodată frigiderul lângă cuptor. Greșeala pe care o fac mulți români fără să își dea seama că le crește consumul de energie
DailyBusiness
Marilu, acuzații grave la adresa fostului iubit: „Pot să recunosc, după atât timp, că am fost bătută de el”
Adevarul
Scrisoare deschisă devastatoare către IPS Calinic: „Cum ați putut premia un monah penal, escroc, criminal, proxenet?”
wowbiz.ro
BREAKING! Ultimele detalii despre MOARTEA lui DAN PETRESCU. Informația care ARUNCĂ TOTUL ÎN AER
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Restricții la sânge în școli. Camerele de supraveghere au interdicție
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
kanald.ro
Filmul tragediei din Iași, în care Sebastian și-a pierdut viața, după ce a fost agresat de un alt prieten: „I-a tras cu pumnul în zona feței”
Cancan.ro
BREAKING | Teodora Marcu de la Insula Iubirii a fost împușcată MORTAL în Cosmopolis!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
George Simion anunță marele prăpăd în România. Va fi durere: Nu știu dacă vom mai avea o țară!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
stirilekanald.ro
Avem imaginile! Momentul în care Teodora e împușcată pe stradă!
Moșii de vară 2025. Ce NU trebuie să faci de Sâmbăta Morților și ce se dă de pomană
MediaFlux
Numerele cele mai extrase la Loto 6/49. Ai mai mari șanse de câștig dacă le pui pe bilet
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O linie „fantomă” descoperită în China este legată de o populație antică și misterioasă din Tibet. Nu provine de la neanderthalieni sau denisoveni