Maestrul Andrei Istrăţescu, noul campion naţional la şah

Marele maestru Andrei Istrățescu a cucerit duminică titlul de campion național de șah al României, în finala Campionatului Național individual, de la Călimănești (județul Vâlcea), a declarat Vladimir Danilov, secretar general al federației de specialitate din țara noastră.
Ionela Marcu
02 apr. 2017, 10:11
Maestrul Andrei Istrăţescu, noul campion naţional la şah

”După remiza de la primă masă, Mircea Pârligras predă titlul noului campion, Andrei Istrățescu”, a menționat Vladimir Danilov.

Andrei Istrățescu, legitimat la CS Universitatea de Vest Timișoara, a totalizat 7,5 puncte, după 9 runde.

Tot duminică se stabilește și câștigătoarea titlului la feminin.

Federația Română de Șah în colaborare cu C.S. Tinerii Maeștri București organizează Campionatul Național individual de șah, pentru seniori și senioare. Organizatorii au asigurat un un fond de premiere de 30 000 lei, sumă în care intră 4.000 lei pentru învingătorul de la turneul masculin și 2.000 pentru câștigătoarea turneul feminin, scrie Agerpres. 

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Cum se spune corect: “viruși” sau “virusuri”? Confuzia pe care o fac mulți români
Capital.ro
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Primele decese din lume cauzate de virusul Oropouche înregistrate în Brazilia
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!