Legea 449/2003, privind vânzarea produselor şi garanţiilor asociate acestora, a fost amendată prin ordonanţă de urgenţă, în sensul obligării fiecărui vânzător să acorde un termen de preschimbare a produsului într-un termen de 15 zile caledaristice. În prezent, magazinele, cu excepţia celor online, nu sunt obligate să preschimbe, la cerere, produsele cumpărate. Cele ce totuşi fac acest lucru, o fac din proprie iniţiativă.
Citeşte şi Scene de film într-un supermarket din Bârlad. Trei hoţi au încercat să dea lovitura secolului
„Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător şi consumator, luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele. Perioada de timp nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul, după caz, a adus la cunoştinţă vânzătorului lipsa de conformitate a produsului, sau a predat produsul vânzătorului sau persoanei desemnate de acesta pe baza unui document de predare – primire. Vânzătorul are aceleaşi obligaţii pentru produsul înlocuit ca şi pentru produsul vândut iniţial”, se arată în Ordonanţa 9, care intră în vigoare luni.