Magistrala 5 de metrou, între „Ne cerem scuze pentru disconfort” şi blocul unde cade tencuiala

Pe strada Valea Ialomiţei, săpăturile se fac la doar câţiva metri de un imobil cu zece etaje. Tanti Ecaterina locuieşte la etajul şase. După sosirea cohortelor de utilaje, bătrâna a început să observe cum tencuiala de pe pereţii apartamentului în care stă de 38 de ani a început să cadă. „Pereţii din baie. Pereţii din sufragerie. Tavanul din hol. Tavanul din dormitor. Nu mai am niciun perete necrăpat. Nici uşile nu se mai închid”, se plânge femeia, în timp ce se chinuie să închidă uşa din bucătărie. Contrastul dintre pereţii crăpaţi şi pereţii încă „sănătoşi” creşte în sufrageria proaspăt zugrăvită în portocaliu. Aici, crăpătura începe într-un colţ al camerei, face o buclă în jurul lustrei şi se termină sub covor, în celălalt capăt al încăperii. Singurul locatar neafectat de dungile din pereţii apartamentului pare să fie doar câinele gras care zace, toropit, pe covor.

Locul de parcare, plătit de proprietar, demolat de muncitori

Un etaj mai jos, aceeaşi poveste. Tencuiala a căzut, pereţii au crăpat, uşile scârţâie. În plus, Sorin, proprietarul apartamentului, se plânge că e obligat să plătească un loc de parcare care nu mai există decât în acte. „Locul de parcare era pe partea pe care se lucrează, aşa că l-au demolat. Am fost, am făcut sesizări ca să-mi sisteze plata, dar au spus că nu se poate face nimic. Singura soluţie să păstrez locul e să continuu să plătesc, încă trei sau patru ani, un garaj pe care, de fapt, nu îl mai am”, spune bărbatul.

Alte articole

Topul oraşelor cu cele mai ieftine apartamente. Două dintre cele mai accesibile municipii se află la mai puţin de o oră de Bucureşti

Iancu Guda explică trucul prin care apartamentele sunt vândute la un preț mult mai mare decât cel real: „Este cea mai mare capcană în care poate să cadă un cumpărător”

Nici doamna Zoica, de la acelaşi etaj, nu e mai mulţumită. „Toţi pereţii au crăpat de când au început să sape. Blocul s-a înclinat, nu se mai inchid nici uşile… Ei spun că totul e perfect, că au montat «martori» şi că, dacă măsurătorile vor arăta neregului, vor schimba tehnica de lucru. E o aberaţie. Şi dacă schimbă tehnica, de săpat tot trebuie să sape!”, spune femeia.

Cârciuma, loc de dezbatere

La cârciuma de la bloc, printre două beri, se discută tot despre metrou. „Blocul ăsta a fost construit în 1973. Cutremurul din ’77 n-a lăsat nici măcar o zgârietură… Acuma, dacă o fi să picăm la cel mai mic cutremur din cauza săpăturilor lor, om pica, asta e”, spune Marin, absorbit mai degrabă de paharul de bere de pe masă, decât de soarta blocului. „Şi barăcile alea pe care le-au ridicat… cică măsuri de protecţie. Mai degrabă de precauţie, ca să nu se trezească cu apă fierbinte aruncată în cap noaptea, când se apucă să urle şi să se înjure între ei ore întregi”, completează Viorel.

Noaptea, spun oamenii, gălăgia muncitorilor certăreţi e întrecută doar de zgomotul luptelor dintre haitele de maidanezi. Nici ziua nu e mai bine. Dacă bate vântul, praful se ridică până în camerele oamenilor. Dacă plouă, noroiul din stradă nu mai poate fi străbătut decât cu ajutorul cizmelor. „Ne-au pus o pancartă în care ne rugau să îi scuzăm pentru disconfortul creat şi cu asta au încheiat toată bătaia de joc”, se plânge alt locatar.

Nelipsitul… „Dorel”

Locuitorii de pe Valea Ialomiţei mai spun că nu au scăpat nici de tradiţionalul personaj Dorel, arhiprezent deja pe şantierele româneşti.

Dorel de pe Valea Ialomiţei se poate lăuda, zic locatarii din zonă, cu o stradă lăsată fără lumină şi cu un balcon făcut ţăndări. „Eram în sufragerie şi am auzit o bufnitură în balcon. Macaragiul băgase bila de la macara în balcon. Au zis că a fost o greşeală, că nu a văzut”, spune Maria, proprietara balconului şifonat. „Mi-au spus că or să-mi dea patru cărămizi şi doi saci de ciment, ca să-l repar. Dar cum să repar eu un balcon, la etajul opt?”, se întreaba femeia, în timp ce îşi pune masca de oxigen la gură. Pensia i se duce pe ratele aparatului pentru respirat, aşa că, spune ea, ar fi primit bucuroasă şi sacii de ciment. Însă nimeni nu i-a mai bătut la uşă. „L-am reparat, până la urmă. Dar tot mi-e frică să ies, fundaţia a rămas şubredă”. De la mijlocul balconului şi până la balustradă, fundaţia e peticită. Printre crăpăturile din fundaţie, se văd barăcile muncitorilor care stau ciorchine în jurul lopeţilor.

Locatarii mai spun că blocul a fost construit pe o fostă groapă de gunoi şi că pământul de sub el e nisipos. „Pământul pe care l-am scos de sub blocul ăsta e ca nisipul de la mare. Nu am mai văzut aşa ceva. Am auzit că a fost construit peste o groapă de gunoi. Nu ai cum să sapi lângă el fără să se încline cât de cât”, confirmă unul dintre muncitori.

Oficial, nu e niciun pericol

Fundaţia, şi ea şubrezită, îi îngrijorează şi mai mult pe oameni. „Tot timpul măsoară, să vadă dacă nu cumva s-a înclinat. Dacă nu le-ar fi frică, nu ar măsura din oră în oră. Şefii ne spun că nu s-a înclinat, dar muncitorii ne spun altceva”, oftează Iulian, de la etajul 10.

Jos, pe şantier, muncitorii şi-au luat pauză de masă. Mănâncă salam cu pâine şi joacă şeptică. Şefii sunt ceva mai încolo, măsoară. „Blocurile nu sunt afectate. Nu e niciun pericol. Nu s-a înclinat nimic, blocul nu s-a deplasat nici măcar cu un centimetru. Nu a ieşit nimic la măsurători, să fie liniştiţi!”, le transmite locatarilor unul dintre şefii de echipă.

Cât despre balconul şifonat de Dorel, coordonatorul de echipă are o singură părere: „Nu a fost accidentat niciun balcon, nu există!”.

De sus, din balconul care „nu există”, tanti Maria se uită în jos, la muncitorii care fluieră cu spor o domnişoară blondă.