„Până în prezent, au fost înregistrate 28 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal și două dosare penale înregistrate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comunicarea de informații false, faptă prevăzută și pedepsită de art. 404 Cod Penal.
Totodată, direcțiile de sănătate publică au aplicat sancțiuni contravenționale, în valoare de 300.000 lei la nivel național, pentru persoanele care nu au respectat măsura auto-izolării la domiciliu”, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.
Ofițerul în rezervă internat la Spitalul Gerota din Capitală a îmbolnăvit până acum 11 persoane din cauza inconștienței. Fostul șef al Poliției Capitalei a mințit în momentul în care a fost întrebat dacă a călătorit în țările cu risc. Ambasada Israelului a făcut public numărul aeronavei în care a călătorit și face apel către pasageri să informeze autoritățile.
„Cu privire la situatia „pacientului 17” confirmat cu coronavirus si despre care s-a relatat ca a fost infectat in timpul unei calatorii in Israel, va informam asupra faptului ca, din datele detinute, reiese ca acesta a calatorit in Israel in perioada 21-26 februarie. „Pacientul 17” a fost cazat la Hotel „Taybeh Golden” din orasul Ramallah si Hotel „Ambasador” din orasul Betleem (ambele in teritoriile palestiniene). Persoana in cauza a revenit in Romania la bordul cursei El Al – LY572″, a anunţat Ambasada Israelului.
Bărbatul de 60 de ani internat iniţial la Spitalul Gerota este în stare gravă. Are două boli cronice
Până astăzi, 12 martie, la ora 16, pe teritoriul României, au fost confirmate 48 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 48 de cetățeni care au contactat virusul, șase sunt declarați vindecați și au fost externați. Persoanele confirmate cu infecție cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din Cluj, Iași, București, Constanța, Timiș și Dolj, a anunţat Grupul de comunicare strategică.
Potrivit oficialităţilor române, cele mai multe persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 (coronavirus) sunt în municipiul București (20 de cazuri), acestea fiind internate în spitale de boli infecțioase și sub permanentă supraveghere medicală.
De asemenea, pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.556 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 13.646 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la acestă dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.921 teste. Dintre acestea, 1.873 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.
Dosar penal pentru fostul ofiţer MAI confirmat cu coronavirus
În ceea ce privește, activitatea în punctele de frontieră la granița cu Republica Serbia, vă informăm că, începând de astăzi, 12 martie, ora 08.00, a fost suspendată temporar activitatea următoarelor puncte de trecere a frontierei de la granița comună:
– PTF Vrbica – Valcani- specific rutier;
– PTF Nakovo – Lunga- specific rutier;
– PTF Jasa Tomic – Foeni – specific rutier;
– PTF Kaludjerovo – Naidas – specific rutier;
– PTF Golubac – Moldova Nouă – specific rutier/naval;
– PTF Kladovo – Drobeta Turnu Severin – specific naval;
– PTF Kusjak – Porțile de Fier II – rutier.
Măsura a fost instituită de către autoritățile din Republica Serbia în vederea protejării sănătăţii cetățenilor din cele două state, în contextul extinderii infecției cu COVID-19.
Precizăm că, traficul de frontieră între cele două țări va continua în condiţii normale prin P.T.F. Stamora Moravița (județul Timiș), P.T.F. Jimbolia (județul Timiș) și P.T.F. Porțile de Fier I (județul Mehedinți).