MAI a finalizat proiectul de lege privind montarea de brăţări electronice. Cine ar putea să le poarte

Ministerul Afacerilor Interne a pus, marţi, în dezbatere publică proiectul legii privind montarea de brăţări electronice în cadrul unor proceduri judiciare şi penale. Sistemul de monitorizare va fi utilizat cu ocazia executării măsurii controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau a arestului la domiciliu, precum şi pentru supravegherea la distanţă a deţinuţilor, atunci când se deplasează pentru diverse activităţi în exteriorul penitenciarului. În ceea ce priveşte victimele violenţei domestice, pentru a le asigura protecţia, este necesar ca şi acestea să aibă asupra lor o brăţară electronică.
Filip Stan
16 iul. 2019, 12:14
MAI a finalizat proiectul de lege privind montarea de brăţări electronice. Cine ar putea să le poarte

”Începând de astăzi, 16 iulie 2019, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Legii privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, precum şi pentru modificarea unor acte normative”, a transmis, marţi, MAI, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că discuţiile pe marginea monitorizării electronice au fost iniţiate după introducerea posibilităţii ca poliţistul să emită un ordin de protecţie provizoriu atunci când constată o faptă de violenţă domestică şi există un pericol real pentru viaţa sau integritatea fizică a persoanei agresate, precum şi posibilitatea de a monitoriza electronic modul de respectare a interdicţiei agresorului de a se apropia de victimă şi membrii de familie ai acesteia.  

În discuţii au fost implicate ulterior şi alte instituţii: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Autoritatea Naţională pentru Egalitate de Şanse, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor ş.a..

”A fost realizată inclusiv o consultare a ataşaţilor de afaceri interne din ţările UE, pentru a vedea care au fost soluţiile identificate de alte state europene. Printre ţările care folosesc brăţările electronice pentru agresorii care comit fapte de violenţă domestică se numără Suedia şi Norvegia. Proiectul de lege supus astăzi dezbaterii publice va reglementa înfiinţarea şi funcţionarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere (denumite generic şi „brăţări electronice”) şi modul de acţiune în situaţia în care persoanele supravegheate încalcă obligaţiile impuse”, a mai transmis MAI.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului, deşi discuţiile au pornit în contextul aplicării ordinelor de protecţie şi prevenirii violenţei în familie, proiectul prevede că Sistemul de monitorizare va fi utilizat şi în cadrul altor proceduri judiciare sau execuţional penale, respectiv cu ocazia executării măsurii controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau a arestului la domiciliu, precum şi pentru supravegherea la distanţă a deţinuţilor, atunci când se deplasează pentru diverse activităţi în exteriorul penitenciarului.

Potrivit MAI, proiectul de lege stabileşte un mecanism de monitorizare care permite delimitarea clară a responsabilităţilor: pe de o parte, organele de supraveghere, abilitate de legislaţia în vigoare să exercite atribuţii de supraveghere (personal abilitat din cadrul Poliţiei Române şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor), iar, pe de altă parte, organele de intervenţie, care vor interveni în cazul producerii unei alerte, pe principiul „celui mai apropiat organ de ordine publică” (din Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, Jandarmeria Română, eventual poliţia locală).

”Această separare a atribuţiilor este necesară ca măsură de protecţie a dreptului la viaţă privată şi dreptului la integritate fizică şi psihică ale persoanelor supravegheate şi ale victimelor. În contextul acestor atribuţii, organul de supraveghere va întocmi un „dosar electronic”, ce va conţine o serie de date cu privire la persoană şi măsura judiciară sau execuţional penală care a impus monitorizarea electronică. Identitatea celui care poartă dispozitivul electronic va fi cunoscută doar de ofiţerul de caz şi numai în măsura în care se generează o alertă, ce notifică încălcarea unei reguli stabilite, va fi posibilă asocierea identificatorului brăţării cu datele cu caracter personal existente în dosarul electronic. Aceste date vor fi transmise organelor de ordine publică către cel mai apropiat echipaj care poate realiza intervenţia”, a mai transmis MAI.

În cazul persoanelor supravegheate, se vor utiliza dispozitive electronice de supraveghere mobile, montate nedetaşabil pe gleznă sau (dacă există raţiuni medicale) pe braţ. De asemenea, vor exista şi dispozitive fixe, care se vor monta în imobilul în care se execută măsura dispusă de organul judiciar sau de care persoana supravegheată nu are voie să se apropie.

”În ceea ce priveşte victimele violenţei domestice, pentru a le asigura protecţia, este necesar ca şi acestea să aibă asupra lor o brăţară electronică. La declanşarea alertei, ca măsură suplimentară de protecţie, va putea fi contactă şi persoana protejată, pentru a primi indicaţii, de la organul de supraveghere sau de la cel care asigură intervenţia”, mai arată MAI.

Potrivit sursei citate, implementarea mecanismului de monitorizare electronică presupune, pe lângă existenţa cadrului normativ, şi crearea unei infrastructuri constând în sisteme informatice, aplicaţii şi echipamente de comunicaţii.

Proiectul propune valorificarea infrastructurii şi serviciilor publice deja existente şi de aceea funcţionarea Sistemului de monitorizare a fost gândit astfel încât să fie asigurată compatibilitatea componentelor sale cu Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Monitorizarea se va realiza fără intervenţie umană, în mod automat şi continuu, iar, alertele vor fi transmise, de asemenea, în mod automat, atunci când va fi detectată o încălcare a regulilor de monitorizare. Aceste alerte se transmit direct către dispeceratul de urgenţă operat de către poliţie, constituit în cadrul Sistemului 112, care la rândul său va sesiza organele de intervenţie.

DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Dispar bonurile fiscale pentru plata cu cardul. Măsura intră în vigoare de joi, 26 decembrie
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Victor Cornea a plecat chiar în ziua de Crăciun. Reacția Andreei Bălan, după anunțul lui public
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Simona Halep, anunț trist de Crăciun. Decizie dificilă pentru româncă
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Rusia și Kazahstanul solicită calm în speculațiile privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines
MediaFlux
RĂSTURNARE după PRĂBUȘIREA AVIONULUI! S-a AFLAT ACUM!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)