MAI: Conducerea Inspectoratului General de Aviaţie a solicitat pensionarea, în urma anchetei

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a anunţat, vineri, că, în urma anchetei derulate la Inspectoratul General de Aviaţie (IGAv) care a relevat mai multe nereguli, inspectorul general şi doi adjuncţi au solicitat pensionarea. Selecţia pentru noul inspector general, care se va ocupa de managementul instituţiei, se va face şi din rândul personalului nenavigant. În schimb, funcţia de prim-adjunct va putea fi ocupată doar de către un pilot.
Filip Stan
03 nov. 2017, 15:37
MAI: Conducerea Inspectoratului General de Aviaţie a solicitat pensionarea, în urma anchetei

MAI anunţă că, după ancheta Corpului de control al ministrului la IGAv, finalizată cu trimiterea la Parchetul Militar a unui amplu raport, fostul inspector general şi doi adjuncţi ai acestuia au solicitat încetarea raporturilor de muncă şi ieşirea la pensie.

În aceste condiţii, conducerea MAI a stabilit câteva noi reguli în ceea ce priveşte selecţia viitorilor membri ai conducerii.

Astfel, inspectorul şef va fi selectat din personal navigant şi nenavigant, „atributul principal al funcţiei fiind asigurarea managementului inspectoratului”.

Această decizie a fost luată pentru a evita situaţiile constatate în mandatul fostei conduceri a IGAv, respectiv efectuarea unui număr important de ore de zbor în detrimentul piloţilor mai tineri din inspectorat. Din verificările corpului de control rezultă că, dintr-un total de 826 de zboruri tehnice efectuate la nivelul IGAv, fostul inspector general a participat la 402. Pentru anumite perioade de timp, anumiţi piloţi au înregistrat sute de ore de zbor, iar alţii nu au efectuat nici măcar o oră. Diferenţele sunt de la 555 de ore în cazul unora, la 55 de minute în cazul altora„, anunţă MAI.

Decizia nu împiedică niciunul dintre actualii piloţi ai IGAv de a participa la concursul care va fi organizat pentru ocuparea funcţiei de inspector general.

În schimb, MAI anunţă că, pentru funcţia de prim-adjunct, va selecţia se va face doar din rândul piloţilor.

Prin aceasta decizie, conducerea MAI se asigură că principala prioritate a viitorului inspector general al IGAv va fi gestionarea activităţii inspectoratului şi nu a propriilor ore de zbor„, mai spun reprezentanţii MAI.

În 29 iunie, conducerea MAI a dispus sesizarea Parchetului Militar după ce verificările făcute la Inspectoratul General de Aviaţie (IGAv) de către Corpul de Control al ministerului au relevat că un grup restrâns de piloţi din conducerea inspectoratului au realizat zboruri tehnice fără ca acestea să fie necesare.

Conform ministerului, majoritatea acestor zboruri au fost realizate „de către un grup restrâns de piloţi care fac parte din conducerea Inspectoratului General de Aviaţie al MAI„.

Activitatea de control la IGAv a început în luna noiembrie 2016, fiind extinsă ulterior din dispoziţia ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Citeşte şi Parlamentul a adoptat creşterea vârstei de pensionare a medicilor la 67 de ani

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiurile ciudate ale lui Ceaușescu, de Paște. Unde ieșea seara cu soția
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut unul dintre cei mai mari actori. A fost o legendă de neegalat. Românii nu-l vor uita vreodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație