Directorul DSVSA Satu Mare, Nicolae Domuţa, a anunţat că se va face o cartografiere a tuturor firmelor, urmând să fie verificate cu privire la respectarea normelor igienice.
Potrivit lui Domuţa, se va verifica dacă materiile prime sunt achiziţionate de la unităţi avizate sanitar-veterinar, dacă au documentele de sănătate, dacă transportul acestora se face în bune condiţii, modul în care se face depozitarea produselor.
Purtătorul de cuvânt al SJU Satu Mare, Constantin Demian, a declarat că cei 14 micuţi au fost duşi cu ambulanţele şi autoturismele părinţilor, cu vărsături şi dureri abdominale, informează Agerpres.
„Au primit mâncare la caserolă şi după trei, cinci, zece ore, în funcţie de toleranţa organismului, li s-a făcut rău. Copiii au vârste cuprinse între un an şi 11 luni şi şase ani şi jumătate. Opt dintre ei se află internaţi la Secţia de Boli Infecţioase„, a afirmat Constantin Demian.
Numărul copiilor intoxicaţi a fost mai mare, însă majoritatea dintre ei au fost trataţi acasă sau la centrul de permanenţă din localitate.
Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare au deschis o anchetă. Copiii au consumat ciorbă de perişoare şi cartofi cu ficăţei, livrate de o firmă de catering.