Vremea rece din estul Europei a îngheţat campionatele în mai multe ţări, astfel că jucătorii se dezmorţesc în partide amicale în care îşi testează calităţile şi experimentează execuţii noi.
Asta a încercat şi Aleksandr Geinrih, din naţionala Uzbekistanului, în partida cu Zenit St. Petersburg. Echipa sa era condusă condusă cu 0-5, dar el a găsit de cuviinţă să execute un penalty în stilul lui Johan Cruyff, numai că a fost departe de faza creată de legendarul olandez în urmă cu trei decenii.
Geinrih a încercat să trimită către colegul său, Vitali Paciuiev, dar s-a încurcat în minge şi s-a umplut de ridicol. Arbitrul a fost indulgent şi a decis repetarea loviturii, însă Geinrih, deşi a executat în stil clasic, a ratat şi de această dată. A trimis peste poartă.