Proiectul hotărârii Guvernului privind aprobarea „Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2013 – 2016” şi proiectul hotărârii Guvernului privind aprobarea „Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2013–2016” au fost lansate marţi de MAI în dezbatere publică.
După ce vor fi aprobate, cele două programe vor fi puse în aplicare de către Agenţia Naţională Antidrog
Proiectele urmăresc, printre altele, dezvoltarea şi consolidarea sistemului naţional integrat de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri şi acţiuni preventive de informare a cetăţenilor cu privire la efectele provocate de consumul de stupefiante, alcool şi tutun.
În plus, reprezentanţii MAI intenţionează ca aprobarea hotărârilor de Guvern să ducă şi la „îndeplinirea standardelor minime obligatorii de organizare şi funcţionare a centrelor de furnizare de servicii pentru consumatori şi înfiinţarea unui laborator specializat de analize toxicologice şi medicale în cadrul căruia să fie derulate programe de cercetare medicală”.