Maia Morgenstern, jignită de o replică antisemită: „Am încremenit. Nu accept. Sunt rănită”

Actriţa Maia Morgenstern a participat la un eveniment cultural intitulat „Vocea teatrului licean bucureștean”, iar o replică a unuia dintre participanţi a lăsat-o fără cuvinte, ea recunoscând că în astfel de situaţii nu ştie imediat cum să reacţioneze.
George Russo
19 mart. 2021, 11:35
Maia Morgenstern, jignită de o replică antisemită:

Maia Morgenstern nu a precizat cine este cel care a rostit replica regretabilă, dar spune că în momentul incidentului era în compania „colegilor mai mari” şi se declară indignată şi de faptul că totul a fost tratat ca o glumă.

„Sunt felul de om care reacționează post traumatic. Ce-o mai fi însemnând și asta.

Ce vreau să spun este că paralizez în momentul șocului. O fi bine, o fi rău… cine mai știe?

Concret, am fost invitată oficial la o întrunire pentru directori de teatre și instituții publice de cultură, sub genericul „Vocea teatrului licean bucureștean”.

Lucru mare, oficiali. Chestiuni importante la ordinea zilei.

Ajung cu câteva minute mai devreme.

Maia Morgenstern: „Şi nimeni n-a părut deranjat”

Directori, consilieri, reprezentanți: autoritățile.

Pășesc zâmbitoare către colegii mai mari, să-i salut, să le dau binețe.

Și iată ce-mi aud urechile: „Hai s-o facem așa, jid…” – ooops, eu n-am voie să scriu cuvântul acela (că-mi șterge FaceBook postarea), este permisă doar pronunțarea…

Am încremenit. Ce-ați spus?

Răspunsul a venit promt, relaxat: „Hai, nu te mai supăra. Am spus așa în glumă…”

Nu, nu pot să nu mă supăr! Nu când îl pronunță oameni de cultură. Nu când este pronunțat într-un cadru oficial.

Și nimeni n-a părut deranjat.

În afară de mine, căci am ajuns, normal, să mă simt eu deplasată că m-a lovit o scîrbă fără margini.

Nu. Nu accept! E grav. E urât. Sunt rănită.

Tremur”, a scris Maia Morgerstern pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi: Mama lui Augustin Viziru, infectată cu coronavirus: „Am dus-o la Matei Balş cu Salvarea”

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii, în fața unui eveniment istoric. Se întâmplă pe 31 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din America
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Se emite temporar, cu valabilitate 45 de zile. Decizie pentru toți românii cu buletin
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
În al treilea an de conflict, Ucraina și Rusia își intensifică acțiunile militare și diplomatice
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!