Maimuţa lui Justin Bieber a fost confiscată pe aeroportul din Munchen

Serviciul vamal de pe aeroportul din Munchen a confirmat sâmbătă că a confiscat o maimuţă de companie aparţinând unui pasager, pe care presa l-a identificat a fi cântăreţul canadian Justin Bieber, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Alina Costache
30 mart. 2013, 19:52
Maimuţa lui Justin Bieber a fost confiscată pe aeroportul din Munchen

‘Un pasager, a cărui identitate vama nu are dreptul să o comunice, din raţiuni de confidenţialitate, a sosit joi cu o maimuţă în viaţă, dar nu a fost în măsură să furnizeze documentele necesare’, aşa că maimuţa ‘a fost confiscată până la noi ordine’, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al vămii de pe aeroport, precizând că animalul ‘se simte bine’.

Potrivit mass-media, respectivul pasager este Justin Bieber, iar maimuţa confiscată poartă numele de Mally şi ar fi primit-o cadou cu ocazia împlinirii vârstei de 19 ani. Pentru ca să-i fie restituită, starul canadian trebuie acum să furnizeze documentele solicitate, mai ales certificatele veterinare.

Justin Bieber se află într-un turneu european. Sâmbătă are un concert la Viena, apoi va merge la Berlin şi în alte oraşe germane, ultima etapă fiind Scandinavia.

Întrebat ce se va întâmpla cu maimuţa dacă artistul nu va prezenta documentele cerute, responsabilul vamal a răspuns că în această eventualitate ‘se va face un anunţ’.

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fanatik.ro
Județul din România în care găsești un lac vulcanic, o rezervație naturală în care nu poți călca pe pământ și ateliere de sare. Orice turist trebuie să ajungă măcar o dată aici
Capital.ro
Mașinile diesel NU mai pot intra. Se interzice accesul din 1 octombrie 2025. Îți suspendă permisul dacă insiști
Playtech.ro
Locul fantomă al României. Înainte de ’90 românii îşi doreau să locuiască aici, ce a rămas din localitate
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Gigi Becali, inadvertențe pe bandă rulantă legate de accidentul în care a făcut praf o mașină cu limuzina de jumătate de milion de euro
wowbiz.ro
"M-a sunat și..." ULTIMA DISCUȚIE dintre Eugen Cristea și Cristina Deleanu, înainte să moară. Ce i-a transmis femeia cu care era de 40 de ani, la telefon
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Unde trebuie să ții ouăle în frigider pentru a le păstra proaspete mai mult timp.
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Pensiile restante vor fi plătite în luna mai. Ce sume ajung în conturile pensionarilor în următoarele 4 zile
Cancan.ro
Viziunea SUMBRĂ a unui părinte de la Muntele Athos: 'Pe Nicușor Dan l-am văzut alb, inert, iar în spatele lui era o fiară mare'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se înlocuiesc bancnotele. Banca Centrală a dat undă verde. Trebuie tipăriți banii noi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Băiețel de 7 ani mort după ce a fost pedepsit de părinți să mănânce forțat
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
Ajutor de la stat pentru pensionari: 530 lei în plus la pensie. Cine primește acești bani fără să fi cotizat
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai puternică furtună solară a anului se îndreaptă spre Pământ