Wan Jing a rămas fără mâini, de la încheieturi, în timp ce manevra o maşină care s-a defectat în timpul funcţionării. Se întâmpla pe 11 decembrie 2013, la o uzină din oraşul Changsha (provincia Hunan), iar colegii l-au dus îngroziţi la spital, doctorilor fiindu-le puse la dispoziţie şi bucăţile tăiate de dispozitivul infernal.
Citeşte şi Omul cu CAPUL ÎNTRE PICIOARE! Te ÎNFIOARĂ dacă îl întâlneşti GALERIE FOTO
După ce au analizat gravitatea situaţiei, medicii au decis să încerce să-i redea tânărului de 18 ani o viaţă cât de cât normală şi au valorificat la maxim bucăţile avute la dispoziţie. Multe ditre degete erau prea ciopârţite pentru a mai putea fi salvate, însă unele au fost folosite pentru a reconstrui osatura principală a membrelor.
Citeşte şi Bărbatul din Franţa care a primit o INIMĂ ARTIFICIALĂ are o stare de evoluţie bună
Astfel, chirurgii i-au ataşat la mâna dreaptă degetul mic de la stânga, iar împreună cu degetul mare rămas bărbatul se poate folosi ca un cleşte de mâna dreaptă. La stânga a fost păstrat degetul arătător iar inelarul a fost ataşat la încheietură, alcătuindu-se, de asemenea, un „cleşte”.
Procedura a durat 9 ore, iar ziarele scriu că Wang Jin îşi poate mişca deja degetele.