Este vorba despre un proiect de lege care prevede indemnizații speciale pentru aleșii locali, după modelul pensiilor speciale pentru parlamentari, scrie b1.ro
Proiectul trebuia să fie dezbătut în Comisa juridică de la Camera Deputaților. A fost trecut de două ori pe ordinea de zi a Comisiei juridice și dezbaterea a fost amânată de mai multe ori. Astfel, a fost depășită data pentru dezbaterea sa și pentru un raport pe acest proiect, așa încât inițiativa a trecut tacit de Comisia juridică.
Proiectul se află pe ordinea de zi de miercuri a Camerei Deputaților și se va lua act de faptul că a fost adoptat tacit de către deputați. Apoi ar trebui ca inițiativa să ajungă la Senat, unde va fi dezbătută în comisii și mai apoi în plen, acolo unde va primi un vot final.
Potrivit proiectului, primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de Consilii Județene ar urma să primească indemnizații speciale, dacă au ocupat una dintre aceste funcții timp de cel puțin doi ani.
Proiectul a fost semnat de 29 de senatori și deputați. În cazul acestei inițiative, Senatul este camera decizională.