Puțini șoferi din România cunosc importanța unui comportament corect atunci când este vorba despre alimentarea mașinii. Un gest periculos este acesla de a forța umplerea rezervorului după ce pistolul pompei de benzină sau motorină a sărit automat, ceea ce indică faptul că rezervorul a fost umplu. Această practică poate aduce consecințe negative atât asupra sistemului de alimentare al mașinii, cât și asupra siguranței rutiere.
Specialiștii din domeniul auto îi sfătuiesc pe șoferi să evite forțarea alimentării mașinii dincolo de oprirea automată a pompei. Asta, pentru că acest comportament poate deteriora componente importante ale sistemului de alimentare al vehiculului. Printre acestea se numără și sistemul de recuperare a vaporilor de combustibil, care previne emisiile poluante prin captarea vaporilor ce se formează în rezervor pe parcursul procesului de alimentare. În cazul în care acest sistem este deteriorat, reparațiile pot fi costisitoare, iar impactul asupra mediului poate fi unul semnificativ.
În același timp, toate rezervoarele de combustibil sunt echipate cu o supapă de prea plin, aceasta având rolul de a preveni umplerea excesivă a rezervorului. Atunci când conducătorii auto forțează alimentarea, riscă să arunce combustibil pe jos, iar asta poate duce la posibila apariție a unui incendiu sau la alunecare.
Atunci când vorbim de alimentarea cu motorină, riscurile sunt și mai mari, deoarece este un combustibil mai uleios, care nu se evaporă la fel de rapid ca benzina. Așadar, motorina poate rămâne pe suprafața drumului, făcându-l mai alunecos și mai periculos pentru ceilalți participanți la trafic. Asta poate duce la accidente rutiere sau incidente neplăcute, mai ales în condiții de vreme umedă sau rece.
Specialiștii îi sfătuiesc pe șoferi să se oprească imediat după ce pistolul pompei a sărit, semnalul că rezervorul este plin fiind unul clar. Totodată, aceștia sunt sfătuiți să nu încerce să adauge mai mult combustibi, chiar dacă pare că mai este loc în rezervor. Astfel, daunele asupra vehiculului vor fi prevenite.
Citește și: Preţuri carburanţi. Veste bună pentru şoferi înainte de weekend, s-au ieftinit benzina şi motorina