Pe respectivul portal se pot urmări în timp real traseele tuturor avioanelor civile oriunde în lume. Acest site a postat luni pe contul său de Twitter o hartă ce arată ruta urmată duminică de cursa MH4 Kuala Lumpur-Londra. Anterior, vineri şi sâmbătă, acelaşi zbor a folosit un culoar aerian diferit, prin estul Turciei.
Sute se zboruri sunt rerutate zilnic după închiderea spaţiului aerian din zona de conflict a estului Ucrainei, unde joi s-a prăbuşit un Boeing 777 aparţinând aceleiaşi companii, avionul fiind cel mai probabil doborât de o rachetă sol-aer.
Se pare că survolarea Siriei a fost rezultatul dificultăţii de a găsi un alt culoar aerian pe rutele congestionate dintre Europa şi Asia.
Presupusele cutii negre ale avionului malaezian prăbuşit, sub controlul rebelilor proruşi
În ciuda unor asemenea recomandări, survolarea zonelor de conflict, precum Siria sau Afganistan, nu este un fapt neobişnuit pentru companiile aeriene.
TRAGEDIE UCRAINA. Putin şi-a luat angajamentul să coopereze pentru recuperarea corpurilor