Avantaje:
Situaţie materială solidă
Pe lângă faptul că mamele de 40 de ani prezintă o speranţă de viaţă mai mare (din moment ce şi-au dorit cu ardoare un copil la această vârstă, e clar că se şi îngrijesc mai mult pentru a-l putea vedea mare), acestea au, cel mai probabil, şi o carieră solidă care va furniza o securitate financiară sporită pentru familie şi copil.
Rezistenţă la stres
Nu numai mamele tinere sunt rezistente la stresul maternităţii. Potrivit unor studii realizate la Universitatea din California, chiar şi mamele de 50 de ani sunt la fel de rezistente precum cele de 30. Concluzia cercetătorilor: femeile cu vârsta mai înaintată pot face faţă la fel de bine îndatoririlor de mamă, atât din punct de vedere fizic, cât şi mental.
Dezavantaje
Fertilitate scăzută
Una dintre principalele probleme cu care se confruntă femeile care vor să aibă copii la 40 de ani este fertilitatea scăzută. Deşi încă mai ovulează, fertilitatea acestora începe să scadă vertiginos după 35 de ani şi drastic după 40, din cauza fluctuaţiilor hormonale.
Există însă şi o veste bună. Ştiinţele reproductive se dezvoltă rapid. Astfel, chiar dacă amâni puţin momenul în care vei deveni mamă, ai şanse din ce în ce mai mari, datorită ştiinţei, ca visul să ţi se îndeplinească. Tehnologiile avansează rapid şi deja se ia în calcul criogenarea ovulelor la tinereţe şi păstrarea lor pentru altă dată.
Mitul tratamentelor de fertilizare
Mai multe studii arată că tratamentele de fertilizare nu cresc semnificativ fertilitatea în cazul femeilor 40 de ani sau peste. Potrivit statisticilor, rata de succes a unor astfel de tratamente este de 15%. Tocmai de aceea, tot mai mulţi medici încurajează femeile să accepte ovule de la donatoare mai tinere.