Mama lui Theo Rose face primele declaraţii despre o posibilă nuntă a fiicei sale cu Anghel Damian: „Este incredibil ce se întâmplă!”

Theo Rose (25 de ani) face parte dintr-o familie unită, iar părinții o susțin necondiționat. Nina Diaconu, mama juratei de la ”Vocea României”, a făcut primele declarații despre relația fiicei sale, o posibilă nuntă, dar și despre cel mai frumos eveniment din viața ei: bucuria de a fi mamă.
Filip Stan
27 nov. 2022, 17:40
Mama lui Theo Rose face primele declaraţii despre o posibilă nuntă a fiicei sale cu Anghel Damian:

Theo Rose trece printr-o perioadă parcă desprinsă din poveşti, urmând să devină mamă peste câteva luni, iar pe plan profesional este pe val, devenind jurat la una dintre cele mai de succes producţii TV, „Vocea României”.

Odată ce ştirea privind sarcina cântăreţei a ţinut prima pagină a tuturor publicaţiilor mondene din ţară, întrebarea de pe buzele tuturor este dacă va urma o nuntă, iar mama artistei, Nina Diaconu, a făcut primele declaraţii pe această temă pentru Click.

„Nu am discutat cu ei despre nuntă, pentru că este strict problema lor. Noi, ca părinți, trebuie să avem mintea deschisă, să gândim deschis, nu mai trăim vremurile care erau acum o sută de ani. S-au schimbat lucrurile, au evoluat, s-au modernizat! Important este ca ei să fie bine. În rest, totul se face în timp și cu calm. Dacă este să fie nuntă bine, dacă nu, asta este, ce e dat de la Dumnezeu o să se întâmple.”, a spus Nina Diaconu.

Citeşte şi: Dan Negru, profesor de jurnalism la Universitatea din București. Ce salariu primește prezentatorul: „Merită, oricât s-ar câștiga”

Mama lui Theo Rose a avorbit în termeni elogioşi despre iubitul fiicei sale, dezvăluind faptul că ea şi familia sa nu au mai întâlnit un bărbat care să se poarte atât de grijuliu şi responsabil cu tânără artistă şi a declarat că îi sprijină pe îndrăgostiţi în toate alegerile pe care le fac.

„Ne bucuram de aceste momente frumoase alături de ei. Este incredibil ce se întâmplă. Theo este bine și se bucură de această perioadă frumoasă din viață ei. Anghel Damian este așa cum nu am mai văzut până acum. Un băiat înțelept, cu un rost în viață, este o persoană caldă și plăcută, este absolut minunat. I-am și zis că este ceva ce nu vezi tot timpul! Pe lângă asta, el este foarte responsabil cu fiica mea. Este ceva ce noi nu am mai văzut. Are grijă de ea să nu se obosească prea mult, să îi fie bine. O iubește și o protejează la fiecare pas.”, a mai declarat Nina Diaconu, pentru sursa citată.

Citeşte şi: Mihai Mitoșeru, dezvăluiri emoționante la trei ani de la la divorțul de fosta soție, Noemi: ”Mă gândesc că ar fi trebuit să fac ceva”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Lidl bagă la raft, de sâmbătă, 26 aprilie 2025, produsele de care toți românii au nevoie. Sunt cu preț redus, ofertele sunt limitate
Capital.ro
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Irina Loghin și Sofia Vicoveanca își păstrează tenul fără riduri cu ajutorul unui ingredient din bucătărie
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Miză uriașă la nivel de autostrăzi. Se cere finalizarea urgentă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Lovitura primită de Mirela Vaida: OUT din grilă! A plecat de la Acces Direct pentru o emisiune pe Antena 1, anunțată cu surle si trâmbițe, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Donald Trump îngroapă Ucraina. Decizie istorică la final de război: Le revine rușilor!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Răsturnare de situație! Ucraina cedează în fața Rusiei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte