„El mi-o fost singura speranță, după ce a murit tatăl său, mi-a rămas el și acuma nu mai am pe nimeni. Am rămas noi, două femei singure cu trei fetițe mici. Gândiți-vă ce e în sufletul nostru”, a declarat Lenuţa Popo, potrivit digi24.ro.
Femeie îndoliată se teme că criminalul va rămâne în libertate, nu fi găsit. „Am vrea să găsim vinovatul, măcar atâta să-l găsească și să-l închidă, să știm că nu-i liber. El o mers de acasă că are oameni în pădure la furat de lemne, mergea mereu în pădure că era sunat că are oameni la furat de lemne”, a mai povestit femeia.
Pădurarul și-a anunțat superiorul, i-a trimis apoi soției un mesaj în care scria „l-am prins pe unul” și, de atunci, nimeni nu a mai știut nimic de el.
Florin Mîrzac, șeful Ocolului Silvic Strâmbu Băiuț: „Eram în afara programului, era ora 7 seara, nu avem cum să fiu cu el. N-a mai răspuns la telefon și ne-am gândit că e ceva în neregulă, între timp am înțeles că unul dintre agresori a sunat pe cineva la ISU, pe un prieten de-al lui care lucra acolo și nu mi-au dat detalii”.
Localnicii au început să vorbească. În zona Lăpușului se știe cine sunt persoanele pe care Liviu Pop le-a găsit în pădure, la furat de lemne. Ba mai mult, acuză relații de rudenie între cei implicați și organele de cercetare. Anchetatorii, deși recunosc că există suspecți, nu au reținut pe nimeni, din lipsă de dovezi. Doi dintre aceștia au fost testați cu detectorul de minciuni, însă rezultatele vor fi gata abia peste câteva zile pentru că cel care întocmeşte raportul este în concediu.
„Dacă din pădure lipseau lemne, toate cioatele se imputau la el și au fost ani când a plătit și 80 de milioane și el se ducea ca să îi prindă și se vehiculează, tot satul Rogoz a zis că șeful lui ar fi trimis oameni în pădure și lua el banii de la ei și pe Liviu îi suna să meargă să-i prindă. În satul Rogoz, unde locuiește șeful lui, chiar m-o abordat oamenii și mi-au zis: doamnă, du-te la el acasă și spune-i că și el are trei copii, să spună adevărul, de ce nu spune adevărul, că el trebuie să știe adevărul”, a mai spus Lenuţa Pop.
Florin Mîrzac a fost întrebat dacă era în cârdăţie cu hoţii de lemne. „Acuma discuții și legende sunt nenumărate. Infirm total”, a spus Florin Mîrzac.