Mama unei vedete de la Survivor, operată de creier: „Avea şanse minime de supravieţuire”

O cunoscută vedetă de la Survivor a trecut prin clipe groznoice, după ce a aflat că  mama sa avea o tumoră pe creier, care tot recidiva. Elena Ionescu, căci despre ea este vorba, a suferit alături de mama ei, atunci când a fost operată pe creier.
Romania TV
12 feb. 2020, 13:56
Mama unei vedete de la Survivor, operată de creier:

Cântăreaţa şi-a amintit cu tristeţe de această perioadă din viaţa ei şi a povestit că mama ei avea şanse minine de supravieţuire. „În urmă cu doi ani mama a suferit o operație pe creier, avea șanse minime de supraviețuire. A văzut moartea cu ochii, era inconștientă, nu mai știa să facă nimic. A avut o tumoră pe creier, care a tot recidivat, creștea haotic, pe artere principale, a povestit Elena Ionescu.

Elena Ionescu spune că părinții ei au ajutat-o enorm în cariera sa şi au susţinut-o emoţional şi financiar necondiţionat. Tatăl vedetei a făcut un gest incredibil pe care artista nu îl va uita niciodată.

„Tata s-a pensionat anticipat, tot pentru mine, să pot finanța un album și un videoclip, acum 20 de ani. Și-a sacrificat jobul la acel moment”, a mai povestit Elena Ionescu.

Citeşte şi: Relaţie amoroasă la Survivor România. INCENDIAR: cum au fost prinşi doi concurenţi FOTO

Bogdan Vlădău a jignit-o grav pe Elena Ionescu

Război total între Elena Ionescu şi Bogdan Vlădău la Survivor România. Artista a intrat în gurile rele ale colegilor, iar Bogdan Vlădău şi-a ieşit din minţi!

Elena Ionescu este una dintreconcurentele propuse spre eliminare din echipa Faimoşilor, astfel că a atras şi criticile şi antipatiile colegilor. Bogdan Vlădău a fost unul dintre participanţii care nu a mai suportat şi a jignit-o crunt pe vedetă.

Elena Ionescu a dorit să afle care sunt problemele colegilor cu ea şi nu s-a jenat deloc să întrebe: „Vreau să știu unde este o problemă pe care voi spuneți că n-ați reușit s-o treceți cu mine mai departe?„.

Citeşte şi: Reacţia lui Andrei Duban, după ce a aflat că Graţiela s-a culcat cu Bogdan Vlădău, la Survivor România: „Ferească Dumnezeu să…”

În acel moment, Bogdan Vlădău nu s-a mai putut abţine şi a reacţionat, atacând-o dur pe artistă. „Dacă ți-o spunem, o să incerci să o combați. Ți-am spus de atâtea ori și nu mai are sens. Problema mea cu tine este că nu-mi place caracterul tău și nu mă simt bine în vecinătatea ta. Îți spun pe ureche și intră pe alta. Am impresia că vorbesc cu un om autist dacă îi repet de o sută de ori același lucru„, a spus Bogdan Vlădău.

Elena Ionescu, părăsită de soţ pentru fosta iubită. „Da, am divorţat!”

Elena Ionescu, ex Mandinga, a fost părăsită de soţ pentru o altă femeie. Artista a făcut o dezvăluire bombă, declarând că noua iubită a lui Dragoș este, de fapt, vechea iubită, cea cu care era înainte de Elena.

Nimeni nu a prevăzut divorţul Elenei Ionescu de Dragoș, mai ales că totul părea că merge ca pe roate, scrie viva.ro. Cei doi, părinții unui băiețel, au decis să meargă pe drumuri separate, motivul principal fiind, se pare, fosta iubită a soţului Eleni Ionescu.

Citeşte şi: Cristina Şişcanu a dat cărţile pe faţă! Cum a făcut faţă la Survivor: „Ne spălam în mare şi ne făceam nevoile în junglă”

E fosta lui iubită. Căsnicia asta a unit oamenii. Dacă asta a fost menirea mea… E domnişoara asistentă cu care el a fost înaintea mea. Poate uneori e bine să se întâmple nişte lucruri ca să îţi dai seama de situaţii.. Am ajuns aici pentru că probabil a fost cel mai bine pentru amândoi. Căsnicia cu mine a unit două persoane care şi-au dat seama că sunt potriviţi. Doamne ajută să fie fericiţi! Povestea e lungă„, a declarat Elena Ionescu.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
I se spune ”râul fierbinte”. Locul spectaculos de pe glob unde temperatura apei ajunge la peste 80 de grade
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Un telefon vechi costă o avere. Te poți umple de bani, dacă l-ai păstrat
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Gestul făcut de mama lui Andrei Perneș față de Sabrina Imbrea la biserică, în ziua înmormântării fiului ei. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Macron îl corectează pe Trump în discuțiile din Biroul Oval despre ajutorul european pentru Ucraina
MediaFlux
Informații de ultimă oră de la Vatican. Starea de sănătate a Papei Francisc se deteriorează de la o oră la alta
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe