„Cristi este în Germania la verificările pe care le face periodic, o dată la trei luni. Nu este nimic anormal în această situaţie în care este el acum, analizele lui sunt bune, nu trebuie făcut niciun transplant, cel puţin nu aşa cum spune toată lumea, urgent sau în alt fel. El nu s-a dus să se interneze, de bună voie s-a dus în Germania să-şi facă analizele ca orice cetăţean european. Acolo a făcut operaţie şi acolo are el încredere în medici şi acolo îşi face el analizele. El este acum în Germania pentru analize pur şi simplu, aşa îşi face el o dată la trei luni”, a precizat Cosmin Nicoară, potrivit Agerpres.
Surse apropiate solistului de la Iris, citate de presa centrală, au declarat că acesta ar intenţiona să se retragă imediat după finalizarea concertelor ocazionate de împlinirea a 35 de ani de la înfiinţarea formaţiei Iris şi că artistul trebuie să facă un nou transplant în Germania, unul de rinichi, de această dată.