Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 mai 2022, a inculpaţilor:
MORENCIU DAN DORIN, manager general interimar al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (S.J.A.) Neamţ, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată,
PREDA ELENA şi ROZOSCHI MARIA LUMINIŢA, asistente şefe în cadrul S.J.A. Neamţ, în sarcina căreia s-a reţinut comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată.
„În perioada 2 – 10 mai 2022, inculpatul Morenciu Dan Dorin, în calitatea menţionată mai sus, prin intermediul celor două subalterne (una dintre ele, respectiv inculpata Rozoschi Maria Luminiţa, fiind desemnată să organizeze unui examen) ar fi pretins de la opt persoane câte 5.000 euro pentru a fi declaraţi admişi în contextul menţionat mai sus”, a transmis, vineri, DNA, într-un comunicat de presă.
Citeşte şi: Lovitură pentru Arafat. Sindicaliştii de la „Ambulanţa” vor să rămână la Ministerul Sănătăţii
Sursa citată a precizat că examenul respectiv viza ocuparea posturilor pe o perioadă nedeterminată, pentru personalul sanitar şi sanitar auxiliar care a ocupat fără concurs posturi de execuţie, pe o perioadă determinată, în perioada stării de alertă).
„La data de 18 mai 2022, inculpatul Morenciu Dan Dorin a primit pe o strada din municipiul Piatra Neamţ, de la inculpata Preda Elena, suma de 40.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. De precizat este faptul că, independent de înţelegerea avută iniţial cu inculpatul Morenciu Dan Dorin, inculpata Preda Elena ar fi pretins şi primit de la cele opt persoane suma de 6.000 euro/persoană şi nu 5.000 de euro aşa cum se stabilise iniţial”, a mai transmis DNA.
Procurorii precizează că diferenţa de 8.000 euro din cei 48.000 de euro, bani primiţi de Preda Elena în maniera de mai sus, i-ar fi fost remişi inculpatei Rozoschi Maria Luminiţa tot în data de 18 mai 2022, în sediul S.J.A. Neamţ, fiind identificaţi de procurorii anticorupţie ca urmare a unei percheziţii corporale.
”Inculpaţilor Morenciu Dan Dorin, Preda Elena şi Rozoschi Maria Luminiţa li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 20 mai 2022, cei trei inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a mai transmis DNA.